Un blog în 2012

În vechea mea locuinţă mi-am pictat pereţii cu amintiri aşa cum mi-au dictat vârsta şi stările agăţate de ea. Au trecut aproape cinci ani de când m-am apucat  să lipesc într-o garsonieră închiriată de la proprietarul blogspot fotografii şi fraze cu tot ce mă fascina şi mă speria în oraşul în care aterizasem. Cu pereţi coloraţi şi tapet făcut din posterele filmelor preferate, blogul era pentru mine doar o filă de jurnal pe care-mi aşterneam amalgamul de emoţii şi frici, specifice copilului pierdut care visează când în cadre, când în versuri.

M-am mutat cu greu într-o locuinţă mai mare, în cartierul .ro, într-o zi frumoasă de aprilie – spun cu greu pentru că schimbările, indiferent de natura lor, încă n-au învăţat că trebuie să-şi aleagă cu mare grijă momentul în care aterizează la uşa mea. Mi-am desfăşurat uşor gândurile  în cele trei camere nemobilate şi am găsit rapid plăcerea de a-mi asorta ramele fotografiilor cu tocul uşii. Am încercat, mai apoi, să renunţ pentru o perioadă la imaginile răspândite haotic  în favoarea literelor conturate caligrafic. Am realizat că-mi face plăcere să mai schimb şi câte un bec din când în când, cu toate că tot la vecinul Alex apelez când mai am probleme cu ţevile blogului, aşa cum alint eu minunile din dashboard…

Ce-mi propun pentru casa mea în 2012?

  • Să o pictez mai frumos. Să nu trântesc trei cutii cu vopsea pe albul pereţilor de acum, ci să îmi aleg culori tempera şi pensule subţiri pentru contururi fine şi margini rotunjite. Sincer să vă spun, n-aş vrea să o pictez singură. M-aş bucura mai mult ca prietenii care mă vizitează aici să se echipeze cu salopete şi coifuri din hârtie şi să mă ajute să o transform într-un spaţiu în care şi lor să le fie drag să revină.
  • Să îi ofer o direcţie. Cu toate că lucrurile s-au desfăşurat pe fugă, am realizat la finalul anului trecut că până şi veşnicul du-te-vino te apropie de oamenii care fug şi ei către ceva. Aşa m-au ajutat cei cunoscuţi pe parcursul unui an de zile să-mi dau seama că vreau ca blogul acesta să devină loc primitor pentru oaspeţi şi o adevărată carte de vizită pentru mine.
  • Să revin la a povesti mai des despre pasiunile mele. Să îmi împodobesc frumos paginile cu fotografii care îşi aşteaptă rândul să fie cunoscute de ani de zile. Să vă scriu despre note muzicale, paşi de dans şi drumul cărbunelui pe coala albă de hârtie. Să reuşesc să ofer măcar un dram de inspiraţie.  Să revin la  a scrie Altfel despre lucrurile care mi se întâmplă.

Şi planurile pentru renovare tot continuă în gânduri. Deocamdată  îi mulţumesc frumos domniţei Anne-Marie pentru o leapşa care aproape mă obligă să nu-mi uit promisiunile. În numele bunei tradiţii, cer şi eu mai departe gânduri de 2012 Andreei, Ralucăi şi lui Dan.

 

 

3 Comments

  1. Pingback: Un film pentru hackerii din Valcea – The girl with a dragon tatooed | Raluca Duta

Leave A Reply

Navigate