Isi petrecea zilele spunand ceea ce este incredibil si serile facand ceea ce este improbabil.Nimeni nu il cunostea cu adevarat. Parea o fire slaba, o trestie ce se apleaca la fiecare bataie a vantului. De fapt, ascundea in suflet viclenia unui pradator si in ochi sclipirea unui geniu.
Il priveam cum strabate camera in lung si-n lat cu un pahar gol in mana stanga. I se citea o nerabdare stranie pe chip. Astepta parca momentul oportun, iar pentru asta analiza fiecare miscare, fiecare gest a celor din incapere. Din cand in cand raspundea intrebarilor cu o plictiseala aproape brutala.
– Fiule, nu ar fi mai bine sa renunti la palton. In seara asta ai tot ce vrei. Doar unde te grabesti?
– Nu cred ca te-ar interesa, domnule, spuse el, privindu-l cu atentie. Simtea ca era gata sa sara si sa-l tranteasca la pamant, daca ar mai fi indraznit sa insiste.
Privea cu dispretul omului care a cunoscut de curand un adevar sublim, spectacolul superficial ce i se desfasura inaintea ochilor. Locul unde, de altfel, isi petrecuse douazeci de ani din existenta sa i se parea un bordel, o groapa in care toate valorile erau ingropate. Picurau minutele si nu simtea decat o invaluire calduta pe sub paltonul de stofa groasa.
Candelabrul stalucitor care odinioara i se parea o opera de arta, rochiile incarcate ale femeilor, rasetele isterice ale prietenilor sai realizau acum un tablou de nesuportat. Pacatele lumii defilau ca intr-un film mut prin fata sa. Astepta, batand nervos din picior, momentul.
