calatorii

Parisul meu (1)

L-am primit pe o foaie împăturită în patru. A fost cu deschis lumina după miezul nopții, așezat pe covor în poziție turcească și analizat până în detaliu cu zâmbet până la urechi. Un baiat și-o fată în stânga, brazi în jur, un avion cu urechi și-o linie imaginară care mă trimitea la Paris de ziua mea. Nici nu știu dacă am mai văzut ceva după. Țineam în mână un desen care mă transporta direct în cel mai frumos vis. 5 luni mai târziu, eram la o măsuță cochetă din Place du Tertre și priveam artiștii strânși mușuroi în dreptul umbrelelor. Am fost boemă până la limita cu clișeul, fără să-mi pese că Parisul meu începe să arate diferit de Parisul din realitate. Parisul văzut de mine e pastelat, cu balcoane înguste, acoperite de mușcate roșii. Te lasă să ațipești pe iarbă, în fața catedralei Sacre Coeur, după ce te-a amețit cu sutele de…

Ca c’est Paris

V-am arătat oamenii, vitrinele, i-am dedicat Parisului meu drag fragmente importante din căutări strânse ca-ntr-un mănunchi și conturate sub un titlu simplu – balada călătorului. V-am povestit despre ferestrele care dau în St. Germain, plimbările din Bercy, ceaiul savurat pe treptele Louvre-ului, închipuirile din Versailles, despre șansonetele din Montmartre… Povestea asta frumoasă nu se încheie aici. Va continua până când copila care își notează gândurile pe filele acestea virtuale va învăța să-și tasteze și frazele cu accent franțuzesc. Dar până la un Atunci, hai să ne mai pierdem pe străzile lui încă o dată! Fie și într-o zi de marți.

Paris – Des vitrines

Acolo, pierdută la braţul unui manechin cu gene de plastic şi buze lipite în nu-ştiu-ce fabrică din China, pierdută între geamuri strălucitoare, cu decizia umbrelor, culorilor, pieselor centrale. Acolo mă vedeam lucrând.  Cu mâni prinse în haine, în idei, în gânduri de trecători. Să fiu eu cea care dă viaţă unor personaje uzate de atâtea priviri. Că doar aşa îşi cuantifică experienţa de viaţă manechinele privitoare de străzi, în bătăi de gene, în opriri bruşte, în guri căscate. Să compun, pe rând, arii clasice cu tenori închipuiţi, ori poate o scenă ruptă din cel mai frumos vis din copilările, în care bomboanele glazurate şi o lumină difuză pot ajuta o rochie diafană să-şi găsească stăpâna. N-a fost să fie. Singura vitrină gândită strategic îmi şade în dreapta, loc de păstrat suveniruri colorate, văzute doar de pescăruşii care mai se izbesc, din când în când, de geamul de la 9. Dacă…

Paris – Fugitive beauté

La final de noiembrie, apăreau la fiecare colţ de stradă picioare ce purtau cu eleganţă pantofi de catifea. Un taior albastru-marin se plimba braţ la braţ cu o haină de blană, fără să ţină cont de picăturile care strângeau oamenii muşuroi lângă ceşti mari cu cafea. Ele se încălzeau de la vitrinele colorate şi, atunci când zâmbeau larg pe străzile din Montmartre, îşi contabilizau cu coada ochilor admiratorii. Un el spilcuit păşea cu nonşalanţă. În apropierea lui, un cerşetor îşi strângea măruntul într-un Louis Vuitton. Pe Champs Elysee, se vorbea afectat despre vreme. Eu… Eu visam să am două geamuri mari care să dea în Rue Saint Germain. Să le povestesc oamenilor că am ajuns, în sfârşit, acasă.

Paris – La belle epoque

Mi-e greu să-i dedic Parisului meu drag un singur titlu. A fost primul oraş în care paşii mei de călător stingher nu s-au mai grăbit. Singurul loc în care am ştiut,  dintr-o privire, că mă voi întoarce. Curând. Am lipit cu grijă câteva fotografii dintr-un şir mai lung care abia aşteaptă să-şi găsească locul aici, printre amintiri fără timbru. Sper că v-au plăcut!

Navigate