12, 61 km. Antrenată pentru 10, cu un extra de fericire că am fost printre sutele de oameni care au reușit să zâmbească efortului și să mă încurajeze cu voința lor. Mi-am făcut din competiția Wings for Life World Run un test care trebuia să-mi amintească de începuturile grele pe care-i bine să nu le abandonezi, chiar de-ți schimbă cu totul obișnuințele. Să-mi demonstreze că pot, că încă mai vreau, că-i bună schimbarea, dincolo de durerile din prima linie și neliniștile ce vin cu ele. Testul a rămas, undeva, în urmă, în momentul în care mi-am dat seama că alergatul a devenit o parte din viața mea. Activă, ce mă povestește frumos oamenilor, care a schimbat mai mult și în mai bine decât mi-erau, inițial, așteptările.
A fost prima alergare organizată, în care n-am mai fost doar eu pe aleile slab luminate ale unui parc. A însemnat atenție distribuită diferit, între păstrarea unui pace decent, cer care-și tot arăta intențiile și oameni cu aceeași țintă, indiferent de distanța ei. A însemnat relaxarea de la km 7, când totul s-a pierdut într-o mare de ritmuri echilibrate doar de plăcerea de a alerga, pe fundalul plăcut al încurajărilor primite de pe margine, ori din viteza moderată a bicicliștilor. A însemnat, poate, cel mai frumos mesaj pentru care puteam să alerg, cules de la oamenii care nu se opresc nici măcar atunci când viața le-ar putea justifica, mai ușor, renunțările.
De fapt, asta vreau să-mi fie concluzia, că cea mai importantă competiție e aceea cu tine însuți, pe care, cred eu, toți suntem datori să o păstrăm vie. Alergatul e doar o formă prin care o putem face.
P. S. – Organizare impecabilă, numai zâmbetul s-a văzut, deși a fost un context cu mulți nori. Felicitări pentru asta!
P. P. S – E doar începutul!
cover photo via
3 Comments
Go go gadget will! \o/
😀 Running mantra!
😀
Goes well with the sacred mantra ‘So what?!’ :))