Mai am zile în care, din dorința de a ajuta, mă ajut pe mine. Aseară, cam cu jumătate de oră înainte de începerea concertului Slash, chiar după mesajul “să te bucuri bad ass de ce se întâmplă acolo”, trimis cu ceva suspine că am refuzat deja o invitație din-nu-știu-ce-motive-legate-de-rezolvarea-unor-treburi-administrative, Claudia a zis un hai! hotărât, ne-am scuturat reciproc din câteva vorbe, cât să mă trezesc 30 de minute mai târziu în mulțimea asta frumoasă.
Mi-am primit de dimineață confirmarea că a fost ceva magic acolo. Și că n-am fost singura care a simțit: “Eram cu pulsul cam grăbit când ne-am văzut, tu erai fericită, what more can I ask?“
