Broderie

Am cusut un singur goblen. L-am început la 11 ani, cu ajutorul tatălui meu care ne-a construit mie și surorii mele niște cadre din lemn prinse în niște cuie subțiri, pe care le-a numerotat pe pătrățele. Apoi am fixat pânza în piuneze și cu ochii la model și culori de ațe am început, timid, să cos. L-am redescoperit în sertarele din casa părintească și l-am terminat la 30 de ani. Însă, cu broderia este o poveste diferită. Întotdeauna mi s-a parut ca o pictură cu ața prea grea pentru timpul pe care îl aveam de dedicat. Nu înțelegeam diversitatea de puncte care pot contura același element în zeci de variante diferite. Așa că am început, treptat și consistent, să admir și să cumpăr mici bucăți de broderii de la alți artiști care se mișcau cu naturalețe cu acul pe orice bucată de material.

Până acum niște săptămâni, când mi-a ajuns primul kit de broderie, mai mult parte dintr-un obicei pe care-l țin de mult – să-mi demonstrez constant că pot orice, contează doar să-mi propun și să fac un pas în direcția dorită. Un model desenat pe o bucată de pânză, un gherghef, 6 culori și două ace de cusut. Cu asta am început prima boroderie, încheiată într-o zi jumătate, apoi mi-am dat seama că-mi va fi greu să mă opresc.

Broderie incepatori

Pentru a nu mai depinde acum de kit-urile atent gândite, care se găsesc mai degrabă prin alte țări, am luat-o pe calea research-ului local. Ce am descoperit las și mai jos, poate ajută orice colecționar de pasiuni noi bazate pe creat frumos.

  • Materiale: Se separă în funcție de tipul de broderie practicat și e ales în funcție de numărul de puncte/cm de material. Preferabil, de brodat pe materiale din bumbac, pânză sau Aida (pentru tehnica cross stitch, care nu e printre preferatele mele). Am căutat ore întregi o pânză naturală, cu nuanțe de crem sau alb murdar, cu o grosime potrivită, până am dat de Fabrix.ro. Am ales o pânză de casă extralată de bumbac natur cu model Folk și pânză Catrina, ambele ca bază solidă pentru cusături bogate, undeva la 14 fire pe cm, între 180 gr și 200 gr/mp. Înainte să-i descopăr, mi-am comandat și un bumbac uni crem de pe Kreativshop.ro, pe care am realizat și cea de-a doua broderie. Materialul a fost ușor prea subțire pentru modelul ales, însă arată foarte bine chiar și așa. Al doilea material de aici a fost Zweigart Cashel cu 11.5/cm, ușor prea rar pentru gustul meu.
  • Gherghef: Ține materialul întins pentru o cusătură corectă și previne și eventuale împunsături cu acul. Este format din două cercuri, care se suprapun, apoi se fixează prin strângerea unui șurub. Eu am ales 4 dimensiuni diferite pentru început, între 14 cm și 20 cm, din lemn, însă vin în multe dimensiuni și tipuri de materiale. Pentru display-ul broderiei, materialul va rămâne pe gherghef odată finalizată broderia. Se va lăsa în jur de 10 cm de material de jur împrejur, care va fi cusut astfel încât să se păstreze plăcut forma gherghefului.
  • Ace: Am fix 2 ace de lungime medie, pentru brodat manual, cu vârf bine ascuțit. Se găsesc ușor la orice magazin de mercerie, de la dimensiuni între 1 și 12.
  • Foarfecă sau ciupitoare: Ajută orice foarfecă de dimensiuni mai mici, pe care să o manevrezi rapid. Vor fi multe tăieturi de ață pe parcursul unui model, așa că pentru rapiditate, ideal să fie cât mai ascuțită. Eu am ales o forfecuță model barză, după criterii îndeosebi estetice 🙂
  • Ață: Aici este univers pe care încă îl explorez. Am mers pentru primele broderii cu ața Mouline Madeira, cu 6 fire din bumbac, care pot fi folosite astfel sau separate în mai puține fire, în funcție de grosimea dorită pentru modelul realizat. O jurubiță are în medie 10 metri. Dacă vă gândiți ca mine, 10 m poate însemna mult. Da, dacă modelul e realizat din 2-3 fire. Însă 10 m poate însemna o singură floare cu volum, dacă folosești șase fire închise la dublu pentru o cusătură de tip spider web. În funcție de efectul dorit, mai există fire din mătase, simple sau strălucitoare, cu efect metalic etc.
  • Pâslă: Pentru un aspect cât mai plăcut, broderiile prinse pe gherghef pot fi închise pe spate cu un material de tip pâslă.
  • Model: Orice desen poate fi transferat pe o bucată de material și apoi colorat cu acul și ața. Cea mai bună metodă de transfer poate fi cu ajutorul unei foi de indigo sau prin suprapunerea materialului peste desen, apoi copierea liniilor cu un creion special, care poate fi spălat mai apoi. Modele pot fi descărcate sub varianta pdf atât în varianta plătită, de pe Etsy.com sau de pe site-uri care le oferă gratuit. Am găsit câteva variante gratuite pe site-ul unui producător de materiale AICI, iar modele paid AICI.

Broderie incepatori Broderie incepatori Broderie incepatori Broderie incepatori Broderie incepatoriBroderie incepatori Broderie incepatori Broderie incepatoriBroderie incepatoriBroderie incepatori

4 Comments

  1. Bună,
    Foarte frumoase modelele. Ma poți te rog ajuta cu link-ul de unde ai achiziționat kit-ul?
    Multumesc

    • Bună, Eniko! Sigur că se pot vinde, am văzut multe broderii pe Etsy.com sau la diferite târguri (mărțișoare, broșe, semne de carte și haine brodate). Pe ale mele le păstrez momentan pentru decorul casei sau pentru garderoba personală, însă cine știe dacă nu o să mă tenteze să fac asta pe viitor. Mulțumesc pentru vizită!

Leave A Reply

Navigate