Despre pasiune

Nu știu cum e să faci asta full time. Să crezi în ceva atât de puternic încât să oprești totul și să-ți alegi un ceva nou, al tău, acel ceva la care visezi de ani de zile, pornit dintr-o pasiune ce are puterea să-ți lipească ditamai zâmbetul pe chip și să-l păstreze acolo o bună bucată de vreme. Știți, vorbesc de genul acela de pasiune pe care ți-e și teamă să o exteriorizezi la adevărata ei intensitate, pentru a nu-ți atrage priviri lungi din partea celor care nu-s mânați în zilele lor de astfel de emoții.

Nu știu cum e, dar asta admir, către asta mă îndrept de ceva vreme, pentru asta îmi donez cu drag timp și energie.

Recunosc, înainte sa-l cunosc pe Vlad, nu știam mai nimic despre mașini. Până de curând nu erau altceva decât obiectele care-mi incomodau km mei zilnici sau mă ajutau, cel mult, să ajung din punctul A în punctul B. Dar am început un joc simpatic de la atâta stat în trafic, care implică o întrebare pusă în șir, pe măsura mașinilor parcate sau în mișcare de-a lungul traseului. Pornea mereu cu “- Asta ce e?”, era urmată mereu de explicații cu istoric, cu logică, fizică, mecanică și, surprinzător, cu emoție.

Adevărul e că vehiculele sunt purtătoare de povești, trebuie doar să ajungi să le privești prin ochii celui ce le observă cu bucurie.

Pasiunea despre care vorbesc mai sus a fost implicată în Carsi.ro, proiectul de suflet a 2 oameni foarte dragi mie, prieteni de 12 ani care au împărțit frățește plăcerea condusului, drumurile lungi, cunoștințele despre industrie și dorința de a face oamenii fericiți la volanul unei mașini impecabile. Motivația a fost scrisă aici, sunt de găsit și pe Facebook, hotărâți să livreze ajutor prin piesele și accesoriile auto, pentru ca tu să poți aduna în continuare amintiri alături de mașina ta. 

Leave A Reply

Navigate