Vezi, Acolo mi-am așteptat mama pe o băncuță; cântam ceva când a venit să mă ia în brațe din seara aia de primăvară.
Aveam leagăn din sfori prinse de nuc, nuc tăiat din rădăcini, rădăcini care făceau casa să stea pe vârfuri, vârfuri de corcoduș care duceau pe terasă, terasă cu stele privite noaptea prin binoclu, binoclu din cutia cu interior catifelat și roșu, roșu de cer la apus pe-un câmp de floarea-soarelui, floarea-soarelui înaltă cât tine și luată-n brațe, brațe de tată care mă poartă pe umeri, umeri strânși a neputință, neputință prinsă-n ziduri, ziduri galbene și calde de vară, vară dansată lângă mare, mare-acasă cu valuri înalte, înalte cât gândul la tine, tine cu inima pulsând în palmă, palmă în care mi se ghicește destinul, destinul compus din alegeri, alegeri cu ochii închiși, închiși de prea multă lumină.
Lumină de felinar la colț de casă, casă cu patru cozonaci pe sobă, sobă de adormit mâțe și așteptări, așteptări mângâiate de mama. Într-o seară de primăvară.
3 Comments
Buna Carmen, imi place foarte mult blogul tau si vreau sa stiu daca te intereseaza sa facem schimb de linkuri: http://www.ditoate.com .Eu te-am adaugat deja , si astept raspunsul tau. Multumesc anticipat.
Și flori de nuc și corcoduș cu miros de iod, iod care-a vindecat rana, rana de la mâna dreaptă, dreapta care ținea sfoara, sfoara care ține toate până la sfârșit – de moarte, moartea anotimpului, timpului de ger și brumă ce va trece într-o lună. 🙂
Frumos exerciţiu de aducere-aminte.