Buticul închipuit

Mă bate gândul să deschid un butic. Fix pe Magheru, într-o clădire cu două statui de-o parte și de alta. Să le vopsesc fețele gri, încremenite, cu pensula, apoi să conving un copil de 10 ani să urle-n gura mare: Am deschis, avem iluzii!

O să vând entuziasm la plic, fără coloranți. Să se prepare simplu, la microunde, sau pe o cărămidă, în bătaia soarelui. O să scriu pe ușă, cu litere de-o șchioapă, că adulții sunt bineveniți să-și lase scepticismul, nemulțumirile, oboseala de după serviciu la intrare, pentru o reducere de 20% la privitul zilnic al vitrinelor în care vând aer colorat.  N-o să-mi pese că-s singura care cere bani pentru o privire.

Voi servi echilibrul-cel-mult-căutat-de-oameni la ceașcă pictată cu flori japoneze în tempera. Meniul mi-l scriu pe tavan, printre norii desenați în creion, să-și ridice clienții mei mai des privirile către cer atunci când comandă porții de sănătate sau de bunăstare la pachet. Și-așa o să mă-mbogățesc eu – doar amintindu-le oamenilor dependenți de promisiuni că mai pot găsi scăpare. La mine-n magazin. În Locul unde Nimic-ul se va vinde.

foto via

6 Comments

  1. Stii ca tot pe Magheru, aproape de Intercontinental, exista Teatrul de Magie ? Cred ca vei avea un vad bun. Succes !

  2. @Oana, pentru vestea asta buna ai deja 2 cutii cu buna dispozitie 🙂 Poti plati in zambete.

    Multumesc!

    @Andi, nu mi-era intentia sa te induc in eroare 🙂

  3. H-ul ala e pacatos rau. Mi-a placut mult titlul, de aia m-am incapatanat sa pastrez imaginea, care este, de fapt, coperta unei carti pentru copii. 🙂

    Atat de mult ma bucur ca reusesc, macar cateodata, sa transmit ceva prin scrisul asta, ca ma simt de parca am castigat un premiu. Si tu esti responsabila pentru starea asta buna! 😛

  4. Să ai nimic de să vinzi totul; ăsta îmi pare cel mai cumplit paradox al modernului. Și tare îmi lipsește totul, și știi ceva? eu vreau Nimic!

Leave A Reply

Navigate