… e din ce in ce mai greu să fixezi cu privirea o zi. L-am privit trei ore şi nu s-a mişcat. Azi a întârziat mai mult. A apus mai devreme. Se face toamnă.
Gândesc: când umbra perdelei ajunge până la mine este sigur între cinci și șase și atunci întru iarăși în timp. Ticăie. Am ieșit din cameră și n-a mai fost. Hotărăsc să-mi îmbrac dimineața de luni cu altă haină decât cea de spital. Să o parfumez cu flori aruncate la colț de stradă. Să adun aburii din conducte și să mă încălzesc puțin.
Vreau să mă joc cu toamna.
Acum o săptămână am cumpărat zgomotul și furia, așteptând metroul. 5 lei pentru un Faulkner. Ironic. După 67 de pagini în metrou, autobuz, tren, am tras concluzia că nu poți să citești zgomotul și furia decât atunci când treci prin zgomot și furie.
Ah, simt cum timpul mă face felii și se joacă încet cu mine. Nici nu mă mai uit la ceas. Nici nu-l mai aud.
