Lecţia de istorie

Nu mai am răbdare. În locul unde stau, văd cum înaintează norii în sticla unei clădiri trântite în mijlocul istoriei şi iar îmi vine-n gând că-i prea mare nevoia noastră de oglindire în tot mersul ăsta zgruncinat. Mă-ndepărtez de zidurile zugrăvite în culori pastel, trec şi pe lângă bine-ştiutul gri cu iz de mucegai, mă salut din priviri cu doamna care vinde flori,  doar s-ajung mai repede în faţa mânerelor potrivite ca strălucire cu iniţialele scrise caligrafic – GHC.

Acolo, cum intru, o bucată de fier forjat îmi spune povestea lui Stan Taie-Cuie, proprietar de casă în centrul de astăzi, nu-se-ştie-cât-de-bun vecin cu mercenarul trupelor domneşti. Într-o cameră la etaj, la un pas în timp,  se vorbeşte-n franceză, limbă de bon ton, pare-se că doamna cu pălărie mov comandă dantelă scumpă în fraze lungi. “Cu trenă, (scuzaţi-mi româna) e bal peste două zile pe terasa de vară!” Un domn îşi fumează liniştit trabucul în salonul de jos, ridicând des privirea la ceasul din perete. Nu sunt împreună, nici nu se aşteaptă să fie, doar aparţin altor secole cu siguranţă. În stânga, pe holul cu balustradă sculptată, coboară pe scări Nicolae Titulescu, puţin grăbit să ajungă la domnii care pufăie subiecte politice în salonul cel mare. Încă puţin şi vine ora prânzului şi-a plimbărilor domoale.

A fost staţie de birje în apropiere, parcă mai aud şi-acum caii cum tropăie liniştiţi prin căldura plăcută de primăvară, conducând trăsuri împodobite cu flori pe Calea Victoriei. Pe lângă bătrânii castani din faţa Teatrului, prin sunet de orchestră, mă plimb în gând pe trotuarul hotelului de atunci, când săreau comisionarii îmbrăcaţi în roşu să te suie-n trăsura purtată de-un năzdrăvan de cal cu coada neagră şi până-n pământ.

Mă mai gândesc la scriitorii care şi-au găsit inspiraţie prin sălile înalte, în nopţile în care răpăia ploaia pe luminator. Nici nu mai contează dacă şi-au publicat cuvintele, simt eu c-au rămas imprimate în toţi pereţii clădirii din care acum iese o doamnă elegantă, cu tocuri colorate şi ochelari de soare fumurii. Multă istorie mai încape în Hotel Continental.

nDSC_1700nmd_541x768 NDSC_1719NMD_1024x720

nDSC_1786nmd_1024x766 NDSC_1774NMD_484x768 NDSC_1793nmd_527x768

NDSC_1712nmd_551x768

 Mulţumiri domnului Adrian Majuru pentru lecţia de istorie, precum şi Ruxei, responsabila pentru dimineaţa frumoasă de sâmbătă. 

5 Comments

  1. Pingback: O vizită istorică la Grand Hotel Continental din Bucureşti • Chinezu

  2. Pingback: Un eșantion de oraș - Piața Teatrului » Idaho un blog de Corina Georgescu

  3. Parcă simt parfum de liliac, tu nu?
    Să nu-mi spui că nu-ți place și că-i urăști nostalgia.
    Eu îl iubesc, să știi!

  4. Am liliac chiar aproape de casă, în fiecare zi mă bucur de el. Cum să nu-ţi placă… 🙂

  5. Pingback: Continental, un Grand Hotel ca o lecţie de istorie | printreranduri.eu

Leave A Reply

Navigate