Mobila era maro mat, cu model pe uși. Abțibilduri de la gume de mestecat lipite la interiorul ușilor și zornăitoare de tot felul prinse de mânerele rotunde. Corpul central venea deasupra pernelor, încărcat cu lumânări parfumate, poze și cutii de bijuterii colorate, cumpărate din alocații sau bani strânși din pachet. Două păpuși în mijlocul patului, pe cuvertura lucrată de mână, priveau țintă la ușa care se închidea mereu cu zgomot, prin ridicare puternică de clanță. Televizorul stătea șui pe comoda cu oglindă și taburet asortat, cu model verde din satin. Acolo, sertarul care se deschidea mereu într-o parte ascundea șalurile gălbui, cu franjuri, ale mamei. În fața oglinzii, câteva sticluțe de parfum goale, rânduri de mărgele și colecția de săpunuri. Cutiile cu amintiri, legate cu fundițe, aveau capacele rupte, lăsând să se vadă colțuri de șervețele, foi desenate și sclipiciuri inutile. Geamul dădea în hol, motiv pentru care pisicul familiei își făcea mai…
Toamna din mintea mea
Ai mâinile prinse de paharul cald cu ceai. Tragi ușor mânecile bluzei, până-ți rămân doar vârfurile degetelor învăluite de aburi subțiri care se pierd în răcoarea de seară. Vântul suflă ușor frunzele de pe alee, iar tu continui să mergi agale prin lumina caldă a felinarelor cu lumină portocalie. Pe aici ai trecut de sute de ori, dar nu știi oamenii locului așa cum știi culoarea fiecărui copac, numărul treptelor de la fiecare ieșire și-al stratului de vopsea dat pe balustradele din fier forjat. Ai memorat fiecare detaliu în mii de fotografii mentale, o parte din viața ta e legată de trecerea anotimpurilor peste bucata asta de oraș. E toamnă și deja miroase frigul a fum amestecat în aburi de castane. Alegi să dai cu mâna frunzele căzute pe o bancă, apoi te cufunzi măcar jumătate de oră în lectură, în timp ce-ți mai iei pauze de privit la mănunchiul de raze…
Conturul literelor
Fericit e călătorul acela care, după un drum lung şi plictisitor, cu ploaie şi frig, cu înjurături prinse din zbor, cu zdrăngănit de uşi şi cu tot soiul de nemernici întâlniţi în cale, vede, în sfârşit, acoperişul casei sale şi luminile calde din interior. Ştie că îl aşteaptă încăperile primitoare umplute de strigătele celor care îi ies în întâmpinare, cu vorbe blajine şi sărutări liniştitoare pe obraji, menite să alunge din suflet orice urmă de nelinişte. *** Mi se pare că de multe ori caut ceva cu totul străin, ceva fără legătură cu viaţa mea obişnuită. Şi mă mişc greoi. Între imaginea călătorului fericit care găseşte căminul (are luminile, siguranţa) şi între mereu călătorul înfrigurat, care o să se sprijine apatic cu un braţ de balustrada covertei, privind pasagerii de pe bord, precum şi pe cei de pe ţărm ce se învârt fără treabă, aşteptând plecarea corabiei. *** Câteodată, îmi…
Casa care zâmbeşte
‘O cameră albastră. Un tren.Camera, mică şi întunecată, cu o fereastră îngustă lângă care pâlpâie un opaiţ stingher. Lângă fereastră, o bancă veche şi-un copac fără frunze.-Cât mai este până vine iarăşi vara?-Un an, copile. Atât mai este.-Dar lung e anul?-Lung. Ca o părere de rău.’…
Frustrări pseudo-filosofice
La întrebarea “sunt un mediocru sau sunt un perfecţionist?” nu există un răspuns simplu. Poţi încerca doar să-ţi mărturiseşti sincer ţie dacă doreşti să ramai încremenit si plin de remuşcări pentru ţeluri imposibil de atins, ce-ţi torturează spiritul, sau doreşti a te crede un om liber!În lumea oamenilor perfecţi, totul este cunoscut şi fiecare element e preţuit prin măsură şi analiză. Razele soarelui sunt numărate, lumina nopţii este o formulă matematică, pământul e cântărit cu frânturi de milligram. Dacă nu sunt fixate ca făcând parte din obiectivul unuia, parfumul unei flori poate fi o necuviinţă şi sunetul de harfă o inutilitate. Fiecare perfecţionist îşi are palatul său de gheaţă, unde raţiunea tronează sentimentului. Aici totul se poate, dar nimic nu se cunoaşte, această lume este a oamenilor însetaţi după mărire. În acest decor îşi dau întâlnire cavalerii perfecţiunii, acest loc este un popas în care sosesc judecători siguri pe judecata…
Moment
Dorm greu în nopţile altora. Trăiesc straniu într-o ţară în care fluturii sunt monede de schimb.
Strainul
Isi petrecea zilele spunand ceea ce este incredibil si serile facand ceea ce este improbabil.Nimeni nu il cunostea cu adevarat. Parea o fire slaba, o trestie ce se apleaca la fiecare bataie a vantului. De fapt, ascundea in suflet viclenia unui pradator si in ochi sclipirea unui geniu. Il priveam cum strabate camera in lung si-n lat cu un pahar gol in mana stanga. I se citea o nerabdare stranie pe chip. Astepta parca momentul oportun, iar pentru asta analiza fiecare miscare, fiecare gest a celor din incapere. Din cand in cand raspundea intrebarilor cu o plictiseala aproape brutala. – Fiule, nu ar fi mai bine sa renunti la palton. In seara asta ai tot ce vrei. Doar unde te grabesti? – Nu cred ca te-ar interesa, domnule, spuse el, privindu-l cu atentie. Simtea ca era gata sa sara si sa-l tranteasca la pamant, daca ar mai fi indraznit sa…
Fericirea pe ziua de azi…
Monolog:-“Imi placea sa vorbesc. Tot ce ma frapa in cursul unei zile povesteam,sau cel putin incercam sa o fac. Imi era teama de noapte, de uitare, imi parea nespus de rau sa las prada tacerii tot ceea ce vazusem, simtisem, iubisem. Imi doream un condei, hartie si stiinta de a le folosi!De ce am ales scrisul ca metoda de exteriorizare? Copila fiind nu-mi luam niciodata in seama mazgaliturile; adevarata mea preocupare era cunoasterea! Adolescenta, preferam scrisorile si jurnalele. Intuiam eu ca astfel de scrieri retineau timpul. Visam mereu mai mult decat puteam sa am, imi construiam lumea fara colturi. Doream sa fiu propria mea cauza si propriul scop! Acum…”Incepusem acum o vreme sa scriu despre lucrurile marunte pe principiul: “Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care le avem, ci in momente care ne taie rasuflarea”. Am gasit idei mazgalite pe o foaie, date si emotii. Mi-am adus…
Razvratire…
Razvratirea mea este infantila, stiu…dar ce inventie minunata e omul! “Tranformi realitatea si esenta in clisee si apoi le blamezi pentru ca stii ca tu ai intotdeauna raspunsurile corecte si intr-un fel iti guvernezi propria lume. Iar de n-o faci inca, fugi dupa asta toata viata. Te privesti atent intr-o oglinda si, chiar si examinandu-te de aproape, gasesti ca arati mai bine …decat ceilalti. E drept ca asta se intampla la lumina slaba a inserarii care vine din spatele tau, dar nu conteaza. Acum nimic nu te opreste sa iesi increzator pe strada si sa razi de imperfectiunile altora. Mai cauti adevar in chipul tau? Mai cunosti compasiunea? Indiferenta ta este inutila. Refuzul tau este inutil. Neutralitatea ta nu inseamna nimic. Fiecare zi iti va manca rabdarea si-ti va goli ipocrizia eforturilor tale. Ti-ai construit si distrus refugiile in mod constant: ordinea si inactivitatea, deriva sau somnul, momente neutre, scurgerea…
Deja vu de noiembrie (sau uneori scriu doar pentru mine)
Deja vu 1m-am cautat in dimineata asta in tot si in nimic. Nu eram.Te citesc “pe tine” si iata-ma!.…e crancena vorba ta, ca vantul urland sub stresini.vreau sa ma uit pe geam..atatia oameni care au imbracat lumina pe dosatatia oameni care poarta camasi-minciuna si se falesc cu elebalangane pendulul intre ce am fost si ce nu sunt..buna ziua.nu v-am mai vazut de o vremestiu.nici eu nu ma vad prea des..imi sufla vantul prin doruriastept.o sa-mi construiesc un pod si o sa-l impodobesc cu piatrase vor scurge minutele si-mi vor inunda monotonia..asteptDeja vu 2…e din ce in ce mai greu sa fixezi cu privirea o zi. L-am privit trei ore şi el nu s-a mişcat. Azi a întârziat mai mult. A apus mai devreme …se face toamna.Gandesc…cand umbra perdelei ajunge pana la mine este sigur intre cinci si sase si atunci intru iarasi in timp.Aud ceasul.Ticaie.Am iesit din camera si n-a…