Mischa Accesorii
Mă tot joc, de câteva săptămâni bune, cu schimbarea. Provocare mare pentru un om care şi-a crezut planul bine formulat, preferinţele stabilite, gândurile în direcţii clare. Cred că-i un moment – aşa-mi place mie să numesc lunile sau anii – în care realizezi că incertitudinea te poate modela mult mai frumos decât siguranţa. Când dai de oamenii care te scot dintr-o lume văzută doar în culorile de bază, singura opţiune e să experimentezi şi drumul cel nou, care poate fi presărat cu puţin mai mult sclipici decât erau obişnuinţele tale. Colaborarea cu Mischa Accesorii a schimbat ceva zilnic, cu fiecare “extravaganţă” învăţată, cu fiecare îndrăzneală chic, cu fiecare zâmbet venit din partea frumoasei Mihaela, cea care priveşte drumurile între Paris (de unde vin toate accesoriile) şi Bucureşti ca o normalitate necesară pentru a aduce, dincolo de calitate, şi puţin din atmosfera oraşului meu iubit. Şi-i atât de plăcut să ai seri în care-ţi poţi purta…
Albania (2)
Albania
Mi-a devenit obișnuință să ies seara pe balcon, cam pe la ora asta, să ascult chemarea moscheei din Lushnje cum se amestecă-n cântecele păsărilor care stau ascunse în portocalii înfloriți din curte. Să urmăresc licuricii cum își plimbă felinarele de colo-n-colo, până la poarta albastră care sprijină un dafin parfumat. E o liniște stranie și fascinantă în tot amestecul ăsta de credințe împăcate în orașe mici, cu steaguri care flutură prinse de ramurile măslinilor. Astăzi îmi iau la revedere de la zilele în care am descoperit o linişte neaşteptată pe plajele pustii din Albania cu fotografia de mai jos. Ea poate să spună mai multe decât pot eu acum.
Hotel Epoque
Îţi aminteşti? Trebuia să discutăm ceva important în seara aia şi-am ajuns să ascultăm muzică în maşină, deşi ningea, parcă era decembrie, dar noi spuneam nume de pub-uri, deşi niciunul nu voia ca roţile să se oprească, aşa că am străbătut oraşul multe minute urlând pe melodii tâmpite, am şi speriat câţiva oameni la semafor, până când ai zis hai să-ţi arăt ceva frumos, şi-aşa am descoperit eu Epoque-ul. Dintr-o suflare.
Portret de femeie (II)
Coperţi maronii, cartonate. Câteva colţuri îndoite la foaia de calc ce separă anii unui om. Jucăriile, premiul I, coroniţa din trandafiri, aici eram în curtea şcolii, uite-o şi pe Gabi, are un băieţel acum; ah, cât am mai alergat pe holurile astea, cred că eram într-a VII-a, atunci am avut părul lung cât o răzbunare pe toţi anii de tuns bros. Aici? În liceu, chiar după o oră de literatură universală, ştiu că mi-a picat destinul Nataliei Rostova, n-am cum să uit, doar venisem din vacanţă şi încă terminam Război şi Pace – îţi dai seama că am evitat finalul. Treci direct la asta, cu movul în păr! Anul I, lucram la un scurt-metraj – a fost cel mai bun din toată seria, atunci am ieşit la bere cu profesorul de compoziţie audio-vizuală, trebuia să ne-mprumute un ceas vechi şi-aşa am descoperit Antimul. Pe ușă scria 527, 5 etaje deasupra…
Pe acoperişul rece
De când mi-am pierdut apusurile de la 9, am găsit mereu o uşă deschisă către alte înălţimi, ceva mai moderate, mai lipsite de culoare. Când am descoperit, acum 6 luni, ce-mi va înlocui visările, citeam piesele lui Tennessee Williams şi-i rescriam finalurile, aşa cum numai omul prins în absurd, agăţat de finaluri bune, o poate face. Pe unul singur am vrut să-l păstrez la fel. Era acolo şi-un acoperiş fierbinte.
Cadre
Orice mutare își are zânele ei. A mea a scuturat ceva praf magic peste plecarea din campusul studențesc, după aproape 5 ani de locuit în cămine. Nu m-am vindecat de apusuri prinse de la etaje care-ți fac lumea asta să-ți încapă în palme. Încă mi-e dor de balconul de la 9, cu toată agitația agățată de el. Am trăit în ritmul Belgiei. Câteva luni am știut doar a scrie. Mi-am amânat stări. Din cauza asta, am rămas doar cu fragmente a ceea ce putea fi. 4 zile de liniște dintr-un total de 365 Cu ochii închiși, cât să-ți simți pleoapele mângâiate de umbre. Am împlinit 24 de ani așteptând. A fost primul an în care oboseala m-a făcut să uit de propria mea petrecere. 65′ de stat cu tata în Gara de Nord, între 2 trenuri care au avut întârziere cât timpul nostru împreună x 2. Și-un buchet de flori din grădina…
Portret de familie 2
Mama, tata, Mințiți-mă că-s mică. Să existe multe “atunci când”-uri rostite de voi, cu mine desculță prin grădina casei și-o stropitoare care-mi fugărea plăcut picioarele în miez de vară. Să fie cu ploi de corcodușe pe cisterna bunicii. Ori cu patul meu cu arcuri ruginite, de sub prunul de acasă, în care citeam în după-amiezile plăcute de toamnă. S-ajungem, din vorbă-n vorbă, să căutăm ninsorile de altădată în albumele greoaie și sania cea veche prin magazie, uitată. Să mă certați că plec iar fără căciulă. Ca pedeapsă, o să mi-aștept cana cu ceai de mentă răsucită-n miere, în seara în care sper să se mănânce singure prăjiturile lăsate sub bradul de Crăciun. Vin acasă! Și tot cred. *** Astea-mi vor fi cuvintele așezate pe spatele cărții poștale de mai jos. Între 6 și 12 decembrie, sunteți așteptați și voi la #PortretDeFamilie, ediția 2012, în cafeneaua Tete a Tete din Herăstrau. Notați-vă…
Cadre
Exagerate-n culori, prinse-n momente mărunte. De imaginație, îndeosebi, căci toți oamenii prinși în fotografiile mele devin, pe rând, personajele unor nuvele scrise-n minte, niciodată recunoscute pe foaie.