De ce alergăm? Competiția cu noi care ne aduce la fiecare cursă aproape de renunțare, doar pentru a ne scoate, uneori, pe ultima sută de metri, învingători? Motivația oferită de rezultate, fericirea extrasă din fiecare pas în plus adăugat în antrenamente? Toate la un loc, pentru mine. Plus ceva în plus – conștientizarea pe care o poți aduce unei cauze importante, bucuria trăită alături de cei din jur. Așa cum va fi duminică, pe 7 iunie, în Parcul Herăstrău, când voi alerga alături de învingătoarele în lupta cu cancerul la sân, într-o cursă a fericirii prin care se vor strânge bani pentru teste și consultații pentru femeile din România. Cursa Happy Run – Race For The Cure este inițiată de fundația Susan G. Komen în Statele Unite, creată de Fundația Renașterea București, și are ca are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru prevenirea și combaterea cancerului de sân. Sărbătorim și aducem speranța!…
Play & Rewind
Îmi amintesc bine de serile în care joaca se încingea mai aprig la lăsarea serii, când părinții se strângeau pe la porți și pe la vorbe, mereu cu un ochi la fuga noastră prin curțile vecinilor. Pe strada mea nu existau granițe. Gardurile se cereau sărite, corcodușii cocoțați, pisicile fugărite și fructele savurate direct de pe creangă. Și-acum mă-ntorc cu gândul la cele mai năstrușnice momente de fabricat jocuri și explorat teritorii, până la prima stricăciune care mă aducea mereu spășită în fața părinților. Mi-am trecut copilăria prin toate formele de joacă, unele în tihna casei sau la umbra prunului din curte, cele mai multe în fugă, mereu într-un cor de voci care dădeau trezirea unei străzi întregi, cu vânătăi nicodată vindecate până la următoarele, cu zâmbet și poftă de mai mult descoperit. Cred că n-am încetat niciodată să mă joc. Nu mai colorez cărți, dar mi-am deprins obișnuința să colorez…
Maraton DHL – Ștafeta Carpaților 2015
N-am intrat în multe competiții anul trecut. Poate și pentru că, în materie de alergări, cea cu mine însămi era printre cele mai puternice. Și-o păstram pe cât se poate în liniștea unui parc sau pe distanțe care mă ajutau în depășiri constante ale propriilor limite. În martie mă apucam de alergat, în aprilie reușeam primii 10 km, în iunie terminam primul meu semi-maraton pe drumuri de munte. O traiectorie reușită mai mult datorită unei voințe care m-a expus constant la cele mai frumoase experiențe din care încă păstrez lecții. Am înțeles curând și energia oferită de alergările organizate, cât să le admir pe cele reușite care te apropie mai mult de cei care împărtășesc cu tine binele de final, atunci când senzația ta că poți face orice este și senzația lor că pot face orice. Punctul culminant al anului trecut rămâne pentru mine Maratonul DHL – Ștafeta Carpaților, eveniment la care am spus da…
Prins, nu captiv
Sunt unele întoarceri din care ți-e greu să te dezmeticești. Nu pentru că ți-ai nega obișnuințele mai haotice din orașul care a pus stăpânire pe timpul tău, ci pentru că-s mai bine legate de locul în care ai crescut. Chiar și pentru simplul fapt că au mai multă culoare și sunet, mai puține pretenții și excese. Și-n fața lor nu-i loc de surplusuri, doar de o plăcută reamintire că ceea ce-i cu adevărat important n-ar trebui să se schimbe în funcție de peisaje. Lăsați-mi plăcerea metaforei din titlu, m-am întors din Deltă, am pescuit idei. #100happydays continuă pe Instagram.
Mosetti – Sartoria di Torino
Despre Alex și drumul său croit pe propriile-i măsuri cu multă pasiune am mai scris. Și-a câștigat de ceva vreme locul printre oamenii care mă inspiră zilnic, care-mi arată că de la 0 poate să poarte și titlul de poveste de succes. La 3 ani distanță de la prima sa provocare, Alex își construiește propriul său brand de costume made to measure with a twist. Mosetti – Sartoria di Torino i se potrivește ca un costum perfect croit. Îl povestește cel mai bine, printr-un factor de cool și textura unui business foarte atent conturat poate și de experiența câștigată în ultimii ani. L-am recomandat de cate ori am avut ocazia, mi se pare în continuare modelul perfect de business șlefuit atent până la cel mai fin detaliu, pentru a obține mulțumire din partea clienților săi. Fresh, neconventionale si fun, cam așa sunt descrise cele 11 ținute complete din prima colecție…
Liniștire
Mi-am strâns bine șireturile, într-un nod încolăcit peste limba portocalie a adidasului. Era o seară friguroasă și-un parc relativ gol. Cânta la volum maxim un That’s life răgușit în niște căști stricate de la atâta trântit prin genți. Atmosfera perfectă pentru o oră de vorbit în gând cu oameni ipocriți, să-i pun la colț pentru perfidie, să aplic palme răului, apoi să reinstalez pacea pe Pământ și să trag concluzii de viață cu deadline-uri de kilometri. Nu mă luați în serios. E prea grava seriozitatea asta prea des asumată, ustură să joace cineva șotronul pe ea, mai bine lăsați-o acasă. Un pas aici, să-nțeleg ce-i mână pe oamenii ăștia în luptă. Un pas acolo, să-mi văd eu locul printre ei. Un pas mai încolo, să descifrez orgolii. De-a lungul Dâmboviței salut din priviri un pescar. E strâns prea bine șiretul, încep durerile, mă gândesc să mă opresc. Scad ritmul. Enervant…
Mi-am început anul într-o miercuri.
Mai exact, în 11 februarie, când sorbeam dintr-un ceai și mă uitam la oameni. Era mijlocul zilei, iar eu nu mă grăbeam nicăieri. Nu vă gândiți că s-au schimbat prea multe în structura zilelor, poate doar s-a instalat o nepăsare necesară față de ritmul în care se întâmplă totul în jurul meu. Mi-am atins, recent, o limită. Ca să ajungi la un astfel de moment, trebuie să fi trecut printr-o perioadă în care ai împins puternic și sistematic în tot ce înseamnă “bază”, “motivație”, “lucruri în care crezi”. Cel puțin așa s-a întamplat la mine. N-a întârziat reset-ul. Lung cât o zdruncinătură, cu urme și încurcat în tot felul de întrebări, într-un amalgam de trăiri fără niciun fel de concluzii, a trecut și-a revenit precum i-a fost cheful. Și-asta a fost, a mai îngustat așteptările, a mai dozat încrederea, a mai luat din implicare, a mai adaptat planuri și s-a dus…
2014
Multe momente cheie, puține continuări E foarte simplu să-ți privești anul în cifre flatante. Să te raportezi rece și arogant doar la ce ai dobândit, în termeni statistici de creștere, de îmbunătățire, de câștig. Cu adevărat greu e să-ți scoți din cifre lecțiile învățate. Să realizezi, de exemplu, că cei peste 500 de km alergați și traseul de la 0 la semi-maraton ți-au reamintit pentru ce ești, de fapt, clădit. Că ai înțeles, în sfârșit, de ce “pain is inevitable but suffering is optional când calitatea trăirilor noastre nu se bazează pe rezultate, cifre, clasamente sau alți factori ficși, ci este inclusă dinamic în actul în sine.” Că te povestește ca om prin libertatea pe care o simți, prin lipsa de renunțare și determinarea de care ai nevoie pentru a reuși. Pentru faptul că ai învățat enorm despre limite, despre tine, alergând atât în liniștea, cât și în dezordinea propriilor…
Fii mai bun. Ești prea bun. Fii mai bun. Ești prea bun.
De ceva timp, la fiecare final de an, îmi așez o oglindă în față și mă uit atent la mine. Îmi privesc ochii, expresia, cobor spre cearcăne, cute, poziție a capului, apoi mă fixez din nou pe ochi. E un exercițiu banal și totuși atât de util, preluat din dorința de a mă afla și a-mi afla schimbările pe care, cu greu, în timpul trăirii lor, le-am văzut cum și-au adâncit urme în trăsăturile mele. Apoi, vine lista celor simțite – o boală a cuiva drag: ochi umezi și 3 cute pe frunte, dezamăgirea de a nu simți pe cineva aproape: grimasă în colțul gurii și încrâncenare, lucrurile nespuse: privire într-un punct fix, alegeri: bărbie ridicată a înfruntare, apropiere: zâmbet din privire, sprijin și recunoștință: relaxare a fiecărei trăsături. Apoi le legi pe cele grave de întrebări de la care tragi nădejdea că, formulate cum trebuie, își vor primi răspunsuri.…
Mai multă forță, mai mult bine
Da sau Nu? Așa a venit propunerea, atât de simplu e să te implici pentru binele celor care au nevoie de el. Cu un singur răspuns. Cu un simplu Da, pentru ca 30 de copii de la secția de Oncologie Fundeni să primească de Craciun și 30 de tablete, pe lângă hainele, dulciurile și jucăriile oferite prin bunăvoință, de la an la an. Pe scurt, Cristi o cunoaște pe Alina Iatan, fiziokinetoterapeut care se ocupă din 2011 cu făcut minuni. Cei doi își unesc forțele cu 65 de bloggeri care și-au dedicat o parte din site-urile lor cauzei de conștientizare, printre care și cel de față, pentru ca brandul românesc UTOK să aducă bucurie copiilor cu cele 30 de tablete cu aplicații educative preinstalate, ce și-au făcut loc sub bradul de Crăciun. E printre cele mai rapide și eficiente mișcări de bine realizate în ultima vreme în online, mulțumiri celor care au gândit…