Pe scurt: Webstock

Mă simt norocoasă. Prea rar o afirm, de prea puţine ori o recunosc, de multe ori asta simt. Bineînţeles, doza asta de noroc e doar o completare binevenită a unor decizii luate în momente cheie din viaţa mea de aproape 24 de ani. Venirea în Bucureşti a fost unul dintre ele. Oraşul acesta care m-a sufocat la început, dar pe care am ajuns să-l văd ca pe un prieten bun,  m-a obligat să-mi găsesc momentele de linişte prin inventarea unor fraze pe foile virtuale ale unui blog. El a fost decizia mea cea bună amestecată cu mult noroc. Aici am cunoscut oameni şi am lăsat locuri să mă schimbe. Aici am trăit experienţe frumoase şi am adunat în albume încă ascunse momente incredibile. Aici am învăţat să reconsider, să am răbdare. Aici este locul meu.

Bucureştiul m-a lăsat, înainte de toate, să aleg. Ce facultate să urmez, ce job mi se potriveşte, cu ce oameni să-mi petrec timpul, la ce evenimente trebuie să particip. Simpla posibilitate de a extrage dintr-o multitudine aproape copleşitoare de posibilităţi pe cea care ţi se potriveşte cel mai bine este, pentru mulţi dintre tinerii care păşesc cu timiditate într-un oraş mare, începutul şi continuarea de care au nevoie. Webstock rămâne pentru mine evenimentul care mi-a dat acum trei ani posibilitatea de a cunoaşte oamenii pe care, înainte, îndrăzneam să-i admir doar de la distanţă. Oamenii cunoscuţi acolo mi-au oferit impulsul necesar pentru a alege să lucrez în Social Media. Dorinţa de a cunoaşte mai bine acest domeniu m-a îndreptat către un job pe care îl păstrez deja de 2 ani de zile.

Anul acesta, acelaşi eveniment mi-a adus aminte de consecvenţă.  M-a făcut, de asemenea, să scotocesc prin foldere şi arhive şi să deschid primul meu PowerPoint cu titlul Blogging, prezentat în 2009 în faţa colegilor din compania la care lucrez şi acum. Pledam cu înverşunare (şi stângăcie) pentru existenţa unui blog al companiei şi numai eu ştiu cu câtă emoţie mi-am argumentat atunci ideile. Undeva, în slide-ul 3, scriam despre audienţa din online care penalizează inconstanţa şi cum acest mediu nu este un loc pentru teste. Despre pasiunea demonstrată prin frecvenţă şi diversitate. Aspecte pe care, în cadrul unui job, le poţi atinge cu ajutorul unei agende, a unei strategii şi a unor resurse. Ce te faci atunci când nu reuşeşti asta cu blogul personal? Când ajungi să amâni gânduri cu zilele şi te acoperi cu fraze în care “nu am timp” devine deja un adevărat leitmotiv.

Ştiu, îmi lipseşte consecvenţa în cuvinte. Încă se joacă pe foile astea virtuale urme de naivitate care mă fac uneori să cred că frazele ar trebui mereu însoţite de stări. Că merită scrise numai în camere cu mobilă veche şi rochii aruncate pe scaune. Iar asta e o realitate mult prea rar întâlnită în ultima vreme. Tot de aici şi jumătatea aia de pas până la un abandon grosolan a ceva ce a început ca un tratament important pentru neliniştile mele şi a continuat ca o necesitate. Şi asta simt, că încep, treptat, să învăţ ce înseamnă să respiri pe silabe! Aveţi răbdare cu mine. Cresc.

P.S. Trebuie să-i mulţumesc lui Cristian Manafu pentru consecvenţa de care a dat dovadă în organizarea unor evenimente cu adevărat utile pentru mediul online 🙂