Cu o săptămână înainte de semi, cam cât am parcurs la pas domol Cișmigiul, mi-am făcut în minte un rezumat rapid al relației mele cu alergatul în acest an. Mă întrebam de inconștiență, motivație, ce fac bine, cât trebuie să mai insist până a reveni măcar la vechile mele rezultate. Nu eram unde mi-aș fi dorit să fiu cu o săptămână înainte de un semimaraton.
M-am “răsfățat” în primele luni din an cu o nouă bronșită și o suspiciune de astm bronșic. De la alergări lejere am trecut rapid la oboseală cauzată de simpla traversare a unei străzi. Prin martie am început să prind curaj, iar după o combinație de sală-ture de parc, am revenit la 10-12K, cu tot meniul de dureri la pachet. Creșterile au fost complet nesemnificative după acest moment.
Al treilea an, al treilea semi-maraton DHL, traseu complet nou. Cu gândul la primul meu semi parcurs tot în zonă. N-au rămas prea multe emoții pentru ziua în sine, a fost cu totul un alt test de voință pentru mine, cât să-mi dau seama ce-mi mai iau de la pasiunea asta, cât mi-e de greu sa o fac prioritară printre zecile de alte lucruri apărute zi de zi, cât bine îmi mai aduce.
Traseul nou a pornit din Râșnov (ieșire) – DN1E Poiana Brașov – retur DN1E Poiana Brașov până la Cabana Aviatorilor – drum forestier către Stâna Turistică – Poiana Mică. Pentru obișnuințele mele de a alerga pe plat, traseul e greu, cu diferențe de nivel semnificative. Cu start la 11:00 și-un soare deloc simpatic, am urcat și-am tot urcat până am simțit că mușchii preiau temperaturile din jur. Viteza a apărut mai târziu, odată cu scurtele coborâri, iar ultimii 4-5 km mi-au rămas în minte într-o combinație de verde crud in peisaje superbe, pământ moale și alunecos, presărat din loc în loc cu animale indiferente la efortul nostru, în încercarea de a-mi convinge picioarele să mai reziste la încă o porție de urcat până la finish.
Două ore jumătate mai târziu, luam medalia și mă felicitam în gând. Pentru lipsa de renunțare. Pentru încă o experiență care mi-a făcut creierul și corpul să lucreze intens. Pentru aruncatul ușor inconștient în lucruri inconfortabile, când alternativa e mereu atât de tentantă. Chiar și pentru opririle mai lungi la punctele de alimentare sau pe drum, când voința n-a mai fost suficientă pentru a menține corpul la un nivel de echilibru. Încă învăț când trebuie să-i dau ascultare sau când e doar creierul care se joacă cu tot felul de intensități.
Și anul acesta, Maratonul DHL – Ștafeta Carpaților a susținut performanța sportivilor noștri la Rio donând toate taxele de participare de 12.000 Euro Comitetului Național Paralimpic. 1.500 de persoane au alergat pentru a susține sportivii paralimpici români, care au avut și anul acesta titlul de alergători onorifici, luând startul la proba de semimaraton.
