– să fie sinceri. Ridică pe un soclu prea înalt minciuni justificate prin interese nobile. Fals-nobile, de salvat inimi prea slabe să îndure, zic ei, realitatea. Ajunge și sinceritatea asta să fie aruncată la periferia bunelor intenții…
– să se scuture de superficialitate. Să se vindece de boala generalizării. Lor să le mulțumim – pierduților printre toți-sunt-la fel – că, prin uzanța generalizată a superficialității, sunt atât de aproape de a o transforma din greșeală într-o stare corectă. În normalitate.
– să aibă răbdare. Și-ar petrece viețile într-un carusel întortocheat, numai să simtă cum e să ajungi în câteva secunde sus, apoi să pici de la înălțimea parcursă prea repede, cu aceeași viteză inconștientă. Și asta doar pentru a simți că trăiesc – o nouă obsesie îmbibată-n adrenalină, greu vindecabilă, a oamenilor. Și-n drumurile lor, vând ideea haosului și-a grabei unor naivi, care încercă să țină pasul cu nerăbdările lor.
– să întrebe și-apoi să se întrebe. Înghit în porții uriașe “certitudini” fabricate, fără să le treacă prin filtrul gândirii.
– să gândească dincolo de modă. S-o facă acum, când în tendințe nu mai sunt valorile, ci-mpodobirea nefirească și nedreaptă a răului camuflat în banal.
Și-o să mai continue.
