Primul semi-maraton | Maratonul DHL Ștafeta Carpaților

Mă aștept să. 

Apar des cuvintele de sus, aliniate-n propoziții în care îndes, de obicei, doze mari de anticipare amestecate-n presiuni de îndoit spatele și ridicat voința. De cele mai multe ori, “mă aștept să” se termină cu “nu-nțeleg de ce s-a întâmplat altfel”. Se aplică la alergări și nu numai.

Încerc să.

De fiecare dată, cu alt sens ca înainte. Să mă bucur de traseu, să parcurg mai mult-mai repede distanța, să trec de Finish. Să duc până la capăt. De cele mai multe ori, “încerc să” se termină cu limite depășite și fericire pură. Se aplică la alergări și nu numai.

“De la 7  la 21,5 km” ar fi titlu mai bun pentru primul meu semi-maraton. Rămași fără echipă completă pentru proba Ștafetă, acolo unde mi-era locul, inițial, am zis da unui semi-maraton de încercare. Semi-maraton pe care am ajuns să-l și termin. Acum am, în loc de genunchi, 2 mari vânătăi care-și primesc doza de gheață, plus mulțumirea de vindecare că-mi amintesc, în sfârșit, pentru ce-s clădită.

Ce m-a ajutat:

• Să fiu forțată de traseu să alerg încet în primii 4 km. Nu-s bună la lăsat oameni să mă depășească, mai ales aproape de start, când mi-e greu să-mi frânez picioarele din a alerga cu ritm mai alert. Pantele-coșmar de urcat la început mi-au asigurat ritm lent, iar mental am rămas setată că cea mai mare competiție pe traseu va fi aceea cu mine însămi.
• Traseul Predeal – Râșnov. N-a fost strop de plictiseală în peisajele acelea care au mai și salvat de la concentrarea pe durere.
• O persoană pe care să o motivez și care să mă motiveze. Toate alergările mele sunt cu maximă concentrare și în ritm propriu. Prima reglare de ritm după o altă persoană, prima alergare în care am reușit să transmit încrederea că “putem împreună” unei persoane cunoscute în urmă cu o seară. Am trecut de Finish la secunde distanță, am rămas una lângă cealaltă pe tot traseul. Eram în aceeași măsură de nepregătite, fizic și mental, pentru un prim semi-maraton pe drumuri de munte.
• Bucata de ~5 km de coborât în curbe, unde-am recuperat la viteză și psihic. Cea mai plăcută porțiune din traseu, când am reușit să fiu atentă la peisaje, zâmbete, încurajări. Tot atunci am realizat că o să-l termin.
• După 10 km,  am spart distanța rămasă în bucăți – încă 5, apoi din 2 în 2. La km 18, au apărut durerile de genunchi și junghi intercostal – nu mai expiram cum trebuie.
• Încurajările de pe margine sau dintre alergători. Reamintirea de a expira cu putere când singura poziție din care mai puteam alerga era aceea în care stăteam, pe alocuri, aplecată până aproape de genunchi. Poate părea ciudat, dar pentru a nu-ți mai conștientiza fiecare durere din corp, e bine să gândești dincolo de existența lui – ajută concentrarea pe elementele din jur. În cazul meu: încurajări, semnele galbene DHL care anunțau km parcurși, reperate de la distanță, conversații ușoare și atenția la puncte îndepărtate de locul în care mă aflam.
• Încurajările personale, pe care ți le repeți în minte sau cu voce tare. Cel mai puternic gând a fost legat de sentimentul de după linia de Finish. Apoi, curiozitatea de a reuși să termin un semi-maraton doar cu voință și un psihic menținut în stare bună până la final.

Cam așa s-a întâmplat – un da spus timid la invitația DHL Express România s-a transformat într-o experiență care va rămâne cu mine pe viață. Cred, în continuare, că-i printre cele mai istețe mișcări ale unui brand, prin care poate să construiască punte bună între niște valori asumate și experiențele trăite de participanți. Mai ales când rezultatele unei astfel de mișcări sunt niște bani strânși pentru cauze bune ale organizației Salvați Copiii. Și-aici vine și rolul lui Daniel Kearvell, Managing Director DHL România, care și-a spus povestea și-a întărit valorile prin propriul exemplu – alergând, pe distanță lungă, cot la cot cu participanții, deși istoricul lui de om pasionat de alergare a inclus și o operație la coloană de care mi-a vorbit pe traseu, aproape de km 10. Ambiția bună, motivație la fel, aș citi un interviu despre experiența lui ca alergător.

În plus, mulțumiri de trimis Denissei Scutaru de la Wunderman, pentru grija aia bună și sinceră, pe care rar o mai întâlnești la oameni, precum și Adelei Preda, care-i geamănă regăsită cu tot binele și entuziasmul înclus într-o schimbare așa rapidă de la necunoscut la prieten. Și-un mare bravo! –  tot spus de-a lungul traseului – Florentinei Rapeanu, partenera mea de semi-maraton.

A, să nu uit, locul 14!