Alergător de cursă lungă

“Solicitarea e o premisă obligatorie. Dacă n-ar presupune chin, cine s-ar mai obosi cu triatlonuri, maratoane și astfel de sporturi care necesită timp și efort. Tocmai durerea, tocmai curajul de a ne supune acestei dureri, ne face să realizăm cu adevărat sau măcar să avem o licărire de înțelegere a faptului că suntem în viață. Tot așa putem să mai realizăm un lucru: calitatea trăirilor noastre nu se bazează pe rezultate, cifre, clasamente sau alți factori ficși, ci este inclusă dinamic în actul în sine.”

Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă

Haruki Murakami

 Mi-am notat fragmentul de sus după o tură de 10 km, terminată într-o ora și-un minut de întors din nou la alergarea-terapie, după o alta de 10 care a fost aproape să mă convingă că, poate, mai bine-i să mă opresc – după mai mult de 5 momente de ceartă cu mine, în care psihicul renunța cu fiecare pas făcut înainte. De data asta, mă întorceam acasă mulțumită că nu simțeam nicio durere la glezna stângă, prinsă-n scos motive din succesul unei alergări și dezamăgirea alteia. Și-am citit despre km 80 al lui Murakami, cât să mă simt mică, cât să nu-nțeleg de ce pot, totuși, să-l înțeleg. Până să-mi dau seama, la ultimele file, că durerea cu care termini acei ultimi 2 sau 20 de km, doar pentru a o lua, a doua zi, de la capăt, ajunge să fie cea mai frumoasă nebunie care te povestește ca om. În termenii lipsei de renunțare. Determinării. A unui pas imposibil, dar făcut după linia de finish.

A fost, dintr-odată, mai clar de ce “Pain is inevitable. Suffering is optional. “

Peste 26 de maratoane, 6 triatlonuri, 1 ultramaraton, alergări zilnice de 10 km/zi, 6 zile din 7.  În carte, l-am cunoscut pe Murakami-scriitorul care aleargă pentru a putea scrie. Să-l cunoașteți și voi.