Ştiţi voi, există o senzaţie unică care dizolvă oamenii din jur şi-ţi apropie fiecare vers până la claritatea sonoră a unui ac care cade pe o bucată de marmură. Senzaţia aceea că un întreg concert e doar pentru tine. Că “întâmplarea” nu-şi mai găseşte locul atunci când picură pe Desert Rose şi plouă după Fragile.
A fost Sting. A fost aşa cum e şi perioada asta.
