4 ani de Kaspersky

2009. 21 de ani neîmpliniți, anul II de facultate, 1 an și jumătate de voluntariat și organizare de evenimente ca experiență, plus o mare pasiune pentru tot ce însemna la vremea aceea social media. Undeva pe la vârsta la care visam să văd și să schimb lumea prin acțiuni umanitare, câștigam o medalie de aur la Olimpiadele Comunicării și două oferte palpabile de internship:  Ogilvy-Petrom (comunicare) și Kaspersky Lab (marketing). O atehnică prin definiție, cu inconștiența și convingerea că trebuie să spună da lucrurilor care o sperie cel mai mult, studenta la Litere intră în Raiul oportunităților de a o da în bară. Sau nu, căci multe mai erau posibile în industria securității informatice.

Am intrat într-o companie cu nici 10 oameni în România. Atâția am fost în toți anii ăștia de sute de campanii, evenimente, proiecte, raportări. Nici măcar 10 oameni, cumva redusă la jumătate în ultimii ani. Îmbrăcată ca o corporație, dar cu ritm intern de agenție – așa povesteam mereu celor care ridicau o sprânceană a mirare și necredință la numărul de angajați raportat la rezultate. Aici am cunoscut adevărați mentori, profesioniști admirați și respectați la nivel internațional, oameni caracterizați de modestie și bun simț, cu o nebunie frumoasă de a face totul la cel mai înalt nivel. Mi-au devenit, treptat, o a doua familie. Au fost acolo pentru toate micile mele bucurii, rezultate, deziluzii, mutări, lupte din toată perioada asta de la 21 până la 25. Și, recunosc, n-au fost deloc puține. Am muncit pentru proiecte care păreau irealizabile, am pierdut x nopți pentru rezultate care păreau glume în contextele în care ne aflam. A fost magic, cu satisfacții, cu momente de renunțare, cu tot ce se poate experimenta într-o companie cu atât de multe de oferit.

Drumul ăsta de 4 ani s-a încheiat pe 31 mai, ziua în care am împlinit 25 de ani. Simbolic, ziua aceea a încheiat și alte momente din viața mea, undeva la nivelul de a simți că pun punct puternic pe o foaie și-ncep un nou capitol. Ultimele luni au venit cu provocări care mi-au dezechilibrat complet orice formă de confort psihic în care am trăit până acum, orice minimă convingere asupra certitudinilor pe plan personal și profesional.  Cumva, m-am întors în 2009, și-am început iar să iau decizii doar pe baza a ceea ce simt că e bine pentru mine, acum, dincolo de ceea ce alții cred că ar trebui să fac. Nu neg nostalgia unor întâmplări, nici brutalitatea unor finaluri, rămân doar cu singura credință că alegerile mele vor spune totul despre cine sunt și unde vreau să ajung.

Pentru exemplificarea unui It’s been one hell of a ride! stau 140 de fotografii din 4 ani de Kaspersky.