Discursul ţinut în Aula Magna pentru absolvenţii Facultăţii de Litere, Comunicare şi Relaţii Publice, generaţia 2013, va rămâne pentru mine un act de curaj, provocarea de a găsi cuvintele potrivite, într-un moment în care şi eu, la fel ca ei, aveam nevoie să cred în ele. A fost unul dintre cele mai frumoase exerciţii de introspecţie. Acel-ceva necesar pentru a-mi aduce aminte de lucrurile pe care le-am realizat. Am simţit mândria de a sta la prezidiu alături de profesorii mei dragi şi de a marca un moment important în istoria facultăţii şi departamentului: 20 de ani de CRP, 150 de ani de Litere, aniversarea profesorului Mihai Dinu.
Las doar un scurt fragment, ca amintire. Povestea din spate va rămâne nescrisă. La fel ca toate cuvintele frumoase primite după discurs.
“(…) Ieri am plecat cu 30 de minute mai devreme de la birou. Am folosit trei mijloace de transport diferite, calculând matematic minutele în care voi avea timp să-mi pun ordine în gânduri și să aleg ideile pe care vreau să vi le împărtășesc. Simțeam presiunea unui astfel de discurs care poartă, de obicei, cantități moderate de cuvinte motivaționale, citate care să vă inspire dintr-o carte scrisă de un om înțelept, cu siguranță mai înțelept decât mine, poate și câteva idei despre utilitatea diplomei primite, în contextul absolvirii unei facultăți cu istorie, precum şi a unui departament care se prezintă cel mai bine prin rezultatele absolvenților săi. Prin rezultatele voastre. Cum nimic nu mă mulțumea la acel drum, am vrut să-mi acord încă o oră de gândire în mediul tăcut al unei librării, în care doar titlurile îmi vorbeau mie, iar eu nici nu trebuia să le răspund.
Poate ați observat și voi că, din loc în loc, sunt cărți care-și poartă cuvintele pe o copertă întreagă, de tipul: “Zece secrete pentru o carieră strălucită”, “5 pași pentru a deveni un om mai bun”, dar mai bine 3, că 5 poate sunt prea mulți, pentru o viață perfectă. Toate strigă aceleași lucruri – Asumă-ţi riscuri!, Ai încredere în tine!, Schimbă lumea! Nu de mâine, de azi, cu un ton imperativ care-ți circulă cu viteză prin minte, de parcă lumea este atât de simplă, iar tu ești singurul care nu o înțelege așa.
Le deschizi paginile și te lași absorbit de poveştile oamenilor care au reuşit să aplice aceste sfaturi, dar nu ţi-e prea clar cum să ajungi şi tu ca ei. Poate te simţi inspirat câteva minute, bine, poate chiar zile, apoi se întâmpla ceva ce se numeşte viaţă cu tot ce aduce ea zi de zi. Poveștile se uită, problemele tale sunt cele mai importante, examenele tale sunt cele mai dificile, frica ta de eșec este cea mai mare, sfaturile acelea simple devin un Everest personal, privit mereu de la distanță.
Atunci, acolo, în librăria aceea, mi-am dat seama că povestea de astăzi trebuie să fie despre facultatea care ne-a oferit, atât mie, cât și vouă, mai mult decât titluri puternice scrise pe o foaie cu bold, mai mult decât 3, 5, 10 sau 100 de pași pe care să-i respectăm pentru a avea o “carieră de succes” și o “viață minunată”. Ne-a arătat că, odată cunoscută direcția, odată înțeleasă nevoia de perseverență și de determinare, alegerea propriului drum e la noi. Realizată numai de noi. Realizată doar pentru noi. De aici voi porni (…)”
