Se întâmplă să:
Te trezești într-un atunci când te agăți de nimicuri. Că-s ochii care se îndreaptă spre același obiect, scrijelind în el un gând luat, reluat, potrivit, descifrat. Sau că admiri, în timpul conversației, mâna care se zbuciumă, privirile pătrunzătoare, degetele care apucă, lasă, răsucesc bijuteria de la gâtul tău, într-un chip pe care-l vrei cu înțelesuri.
Te agăți de un atunci când nu se mai vorbește în cuvinte, ci-n așteptări. Mii de năzuințe bezmetice se rostogolesc înăbușite în fața unor ochi care par a vedea și lucruri care nu există. O plăsmuire, o senzație. O atingere ascunsă a mâinii care dobândește, dintr-o dată, elocvența unei scrisori lungi și voluptatea unui sărut.
Trăiești un atunci când un sentiment crește mai ales prin tot ceea ce-și refuză. Care se sprijină pe orice piedică pentru a scăpa de-un “a fost”. Cu granițe sfărâmate și aruncate, ascuns în intenții nespuse, în nebunii încântătoare, care se hrănește cu momente și ignoră continuări.
Obosești de-un atunci în care te simți ca mașinile înzăpezite. Îți dai seama că, ambalând motoarele, ai mai puternic senzația că rămâi pe loc.
E doar creatorul de piruete prin nervii tăi întinși. Cel care va încerca să nu cadă în uitările tale.
