ganduri

3 Posts Back Home

2020

Ca mulți alții, am pierdut oameni dragi. Pe unii dintre ei nici nu am putut să îi conduc pe ultimul drum. Am mers la biserici, dar anul acesta n-a purtat nimeni rochii de gală și costume festive, ci aveau toți lacrimi în ochi, fețele acoperite de măști și se uneau într-o mare de negru. Mi-am spus cuvintele de despărțire în gânduri, am înfruntat locuri pline de amintiri, unde oamenii existau în urmă cu doar câteva luni, în care încă există căni de cafea, plante, papuci lăsați la margine de birou și tone de amintiri. De parcă ieri se râdea cu putere și azi e doar o liniște care-și așteaptă oamenii înapoi. Ca mulți alții, am simțit anxietate. M-am zbătut să-mi țin echilibru pe contexte subțiri cât un fir de păr. De multe ori, sensul părea că se subțiază cu fiecare dimineață care semăna cu cea de ieri, de alaltăieri, de…

1 zi – Păstrați-vă timp!

45 de km de mers pe jos în 5 zile. Nimic ieșit din comun, librării răscolite, muzică liniștitoare și străzi atât de cunoscute, în vizită la casele altora sau ale nimănui. N-a fost un reset total, mintea mi-a alergat întruna la ce aveam de făcut peste una sau două săptămâni, dar s-a așezat o ordine în priorități. Nu fac recomandări generale. La mine funcționează câțiva km alergați sau parcurși la pas domol. O oră la sală. O carte bună. Privit minute în șir un fragment din natură. Să creez ceva-orice. Descoperit un loc nou. Timp cu mine. Orice ar funcționa pentru voi, păstrați-vă timp. Al vostru, nu împărțit cu alții. De trăit încet sau intens, după cum vă e bine.

5 zile – Mai mult de atât

Etta James – Lovin’ Arms, a patra oară. Mi-aduce aminte de o seară pe Mendeleev, lângă vitrina cu argint, prinsă într-un joc de fulgi moi ce se așezau pe haină, strălucitori în crâmpeie de lumină roz-portocalie. Eram bine, atât îmi aduc aminte, senzația de bine absolut care m-a cuprins pe strada pe care o parcurgeam, zilnic, de mai bine de un an. Soundtrack al liniștii, așa-i zic. 3 ani mai târziu e pe repeat într-un bar cu bibliotecă, în mijlocul zilei. Me-time cu o carte așezată pe fesul copilăresc și gânduri agitate de un pahar de rose, într-o încăpere cam rece. Flancată de 2 mașini de scris Optima, luminate de lămpi metalice care mi-aduc aminte, curios, de un compas ruginit din copilărie. Mi-am început ziua cu gândul la o prăjitură învelită-n ciocolată, iar 3 ore mai târziu rumegam, într-o încăpere goală, propriile-mi gânduri. Mi-e dor de scris. De scris liber, fără număr limită…

Navigate