“Dare to be idle, not to be pressed and duty-driven all the time. Dare to love people even when they are very unsavory, dare not to try and dominate others to show them what they must do for their own good. For great and creative men know that what is best for every man is his own freedom, so that his imagination can grow in its own way, even if that way, to you or me, seems very bad indeed. (…) It is the idleness when you walk alone for a long, long time, or lie in bed at night and thoughts come and go, or plant in a garden, or drive a car for many hours alone, or play the piano, or sew, or paint alone – and this is what I want you to do, where you sit with a pencil and paper or before a typewriter quietly…
Concurs: Le Petit Marseillais
Azi facem pauză de-nchipuit fragmente de Provence, cu ale sale câmpuri de lavandă, șoapte franțuzești și străzi parfumate de doamne cochete care-și sorb vinul la terase. Azi ne jucăm plăcut cu miresme de flori și simțuri, până vă prind în relaxarea asta dată de imaginație, până îmi căutați răspunsuri bune la concurs simplu. Vreau să aveți cadou de la mine, la final de zi, parfumat și colorat, direct din locul imaginației noastre! Rouge, doux, raffiné. E ghicitoare simplă, am gândit cele 3 cuvinte de mai sus, în limba dulce a zonei din care provin, pentru produsul meu preferat de la Le Petit Marseillais (aspect și conținut, poate răscoliţi puţin prin link-ul deloc ascuns). Voi trebuie să îl căutați-ghiciți pe acest produs – mare grijă la culoare și proprietăți, că de acolo şi inspiraţia mea – mi-l scrieți într-un comentariu, apoi pumnii strânși să se oprească Random la voi. E concurs de o zi,…
Primul semi-maraton | Maratonul DHL Ștafeta Carpaților
Mă aștept să. Apar des cuvintele de sus, aliniate-n propoziții în care îndes, de obicei, doze mari de anticipare amestecate-n presiuni de îndoit spatele și ridicat voința. De cele mai multe ori, “mă aștept să” se termină cu “nu-nțeleg de ce s-a întâmplat altfel”. Se aplică la alergări și nu numai. Încerc să. De fiecare dată, cu alt sens ca înainte. Să mă bucur de traseu, să parcurg mai mult-mai repede distanța, să trec de Finish. Să duc până la capăt. De cele mai multe ori, “încerc să” se termină cu limite depășite și fericire pură. Se aplică la alergări și nu numai. “De la 7 la 21,5 km” ar fi titlu mai bun pentru primul meu semi-maraton. Rămași fără echipă completă pentru proba Ștafetă, acolo unde mi-era locul, inițial, am zis da unui semi-maraton de încercare. Semi-maraton pe care am ajuns să-l și termin. Acum am, în loc de…
Pentru teatru
Sibiul e de iubit dintr-o sută de priviri prelungi purtate-n poduri somnoroase, care te privesc și se privesc. E oraș de fugărit apusuri și oprit în grădinile cu trandafiri ale Brukenthal-ului. De ascultat pian la terase, cât timp îți reamintești de aromele înghețate și asortate din copilărie. E oraș de festival de teatru internațional, loc de amestecat talentul în cultură și mișunat printre piese pentru porții zdravene de fantezie, bună de zdruncinat realități. Dar, mai ales, Sibiu rămâne locul care mi l-a descoperit pe Silviu Purcărete și-a lui imaginație fără limite, pe care-o iubesc-invidiez-respect cu aceeași intensitate ca la prima noastră întâlnire de anul trecut. Dacă Faust se trăiește ca experiență teatrală unică, Călătoriile lui Gulliver te scutură puternic printr-o serie de “exerciții scenice” de înfățișat condiția umană în tot derizoriul său. E construită din metafore vizuale, la care trebuie să revii constant, pentru a înțelege că lumea de acolo…
Alergător de cursă lungă
“Solicitarea e o premisă obligatorie. Dacă n-ar presupune chin, cine s-ar mai obosi cu triatlonuri, maratoane și astfel de sporturi care necesită timp și efort. Tocmai durerea, tocmai curajul de a ne supune acestei dureri, ne face să realizăm cu adevărat sau măcar să avem o licărire de înțelegere a faptului că suntem în viață. Tot așa putem să mai realizăm un lucru: calitatea trăirilor noastre nu se bazează pe rezultate, cifre, clasamente sau alți factori ficși, ci este inclusă dinamic în actul în sine.” Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă Haruki Murakami Mi-am notat fragmentul de sus după o tură de 10 km, terminată într-o ora și-un minut de întors din nou la alergarea-terapie, după o alta de 10 care a fost aproape să mă convingă că, poate, mai bine-i să mă opresc – după mai mult de 5 momente de ceartă cu mine, în care psihicul renunța…
#100HappyDays
100 de zile, 100 de imagini, 100 de gânduri de bine. Cadre lipite, care mă povestesc, care documentează, care mă însoțesc. Dintr-un an cu 8km/zi, cu primele alergări organizate, renunțări-sute și călătorii. Multe călătorii, așa cum mi-am privit fiecare pas făcut de la un răsărit la altul. #100HappyDays a fost tratament și motiv de iubit un loc în care am ajuns să mă simt/exprim cel mai bine.
Fotografia scrisă
Am o fotografie scrisă, am hotărât că-i cel mai bun cadou pe care-aș putea să-l ofer în noaptea dintre 14 spre 15.
Wings for Life
12, 61 km. Antrenată pentru 10, cu un extra de fericire că am fost printre sutele de oameni care au reușit să zâmbească efortului și să mă încurajeze cu voința lor. Mi-am făcut din competiția Wings for Life World Run un test care trebuia să-mi amintească de începuturile grele pe care-i bine să nu le abandonezi, chiar de-ți schimbă cu totul obișnuințele. Să-mi demonstreze că pot, că încă mai vreau, că-i bună schimbarea, dincolo de durerile din prima linie și neliniștile ce vin cu ele. Testul a rămas, undeva, în urmă, în momentul în care mi-am dat seama că alergatul a devenit o parte din viața mea. Activă, ce mă povestește frumos oamenilor, care a schimbat mai mult și în mai bine decât mi-erau, inițial, așteptările. A fost prima alergare organizată, în care n-am mai fost doar eu pe aleile slab luminate ale unui parc. A însemnat atenție distribuită diferit,…
Monday Run
În ianuarie, mi-am făcut cadou un test de împăcare a relaxării cu disciplina. Mi-am setat un obiectiv de 10 km până pe 4 mai, când mi-am înscris intențiile într-un soi de maraton. Bineînțeles, o alergare/2 zile s-a transformat, în primele 2 luni, într-o alergare/săptămână. Fără rezultate considerabile, în martie am început să mă familiarizez mai bine cu disciplina, durerile și neînțelegerile. Și cu renunțările la ceva vicii, care-mi puneau piedică la fiecare respirație, până am ajuns să trăiesc o perioadă fără prea multe plăceri culinare, dar cu schimbări incredibile în starea de sănătate. Am ajuns de la alergările de seară, împotmolite în oboseală, la cele de dimineață. M-am antrenat alături de bunicuțele din Cișmigiu, care-și făceau stretching-ul în liniștea sâmbetelor de primăvară. Am tot renunțat și-am tot revenit la trasee, încercând să-mi învăț mai bine organismul și reacțiile sale la efort. Au fost seri pentru îmbunătățit pace, seri pentru distanță,…
O secundă în plus. Sau în minus.
~7 ani. Strigam la ea, în timp ce o vedeam că rămâne fără aer. De la tuse puternică la un sunet firav însoțit de paloare și pierderea echilibrului. Cu o mână în jurul gâtului și-alta în căutarea unui ajutor, privirea pierdută, inspiră, pauză lungă, inspiră… pauză lungă. Din bucătărie până în curtea mică din fața casei, sprijinită de poarta de fier, cu lacrimi la fiecare strop de aer pe care îl mai putea respira. Cam așa poate fi descris un om care se îneacă. Cam asta e imaginea care rămâne cu tine, mai ales dacă este vorba despre mama ta. M-am gândit de multe ori cum ar fi fost viața mea dacă aș fi pierdut-o în acel moment. Dacă un vecin nu ar fi auzit țipetele noastre și agonia ei. Mai ales, dacă pumnii aceia aplicați la întâmplare nu ar fi avut efectul-minune, venind mai mult din instinct și disperare,…