my mind my playground

Poveste #dinRomania – ziua VII

S-a călătorit odată cu norii, s-au cernut gânduri pe drum, s-au numărat  preferinţe, stări şi idei. Din când în când, câte un cineva s-a mai răsfăţat  pe bancheta din spate cu un oftat lung, cât să fixeze cu gândul versurile pe care şi-ar fi dorit să nu le audă. Uneori, a fost nasul lipit de geam şi privirea care încerca să cuprindă tot. Alteori, au fost cărările străbătute şi oamenii veseli care strângeau în cercuri firele de iarbă şi praful cu miros de pâine coaptă. Ziua VII a însemnat o continuare a paşilor pe drumurile Sighişoarei, oraş ce-şi poartă cu mândrie acoperişurile colorate. Treptele lui duc către biserici cu verdeaţă şi mistere, către ceasuri care, numărându-le clipele, privesc nepăsător, din turn, călătorii. Aici mi-am amintit că a ţine în mână un condei care să-şi picure cerneala pe o bucată de hârtie a fost, cândva, un privilegiu. Că de sus lucrurile…

Poveste #dinRomânia – partea I

Așa cum îi șade bine unei povești, ea se așterne în prag de seară pe foi virtuale și se discută a doua zi la ceaiul de dimineață. Să vă așteptați la locuri magice #dinRomânia, personaje misterioase și experiențe de-a dreptul de neuitat. Începe cu a fost odată ca niciodată un Duster înaripat, condus cu mare măiestrie de Adi Mihălțianu, care la ora 6 dis de dimineață zbura către Nordul Moldovei de parcă fusese hrănit cu cel mai ales jăratec din oraș. Nu mergem noi mult și ce să vezi? Apar din orașul-deja-uitat încă două personaje: Dragoș Asaftei și Ligia Adam, care ne promit un curcubeu de Skittles, glume bune cu anti-viruși și tone de fotografii. Acceptăm oferta și pornim din nou la drum, în căutarea altor eroi dornici de experiențe frumoase, dar și a primului Petrom pentru o picătură din licoarea magică ce-ți dă puteri de dimineață. Zis și făcut!…

Redescoperă România!

Cu mică întârziere cauzată de mutatul amintirilor dintr-o parte în alta, vă anunţ că în noua mea casă va intra în curând o poveste caldă de primăvară despre locuri şi oameni #dinRomania. Povestea va  începe miercuri, cam pe la ora când în mod normal îmbrăţişez drăgăstos perna şi apăs pentru a doua oară pe snooze. Lungă va fi de şapte zile, aşa cum şade bine oricărei poveşti cu tâlc, şi mă va duce departe, în locuri stăpânite de tradiţii, pe care vă invit să le exploraţi alături de mine şi de oamenii-povestitori: Bobby Voicu (blog | twitter | facebook) Auras Mihai (blog | twitter | facebook) Claudia Tocila (blog | twitter | facebook) Corina Scheianu (blog | twitter | facebook) Augustin Radu (blog | twitter | facebook) Gabriel Aldea (blog | twitter | facebook) Andra Zaharia (blog | twitter | facebook) Andreea Burlacu (blog | twitter | facebook) Doru Panaitescu (blog | twitter | facebook) Andrei Crivat (blog | twitter | facebook) Corina Georgescu (blog | twitter | facebook) Oana Bratila (blog…

M-am mutat

Prin 2007, odată cu venirea mea în Bucureşti,  închiriam o garsonieră de la proprietarul blogspot, din dorinţa unui loc de depozitat amintiri fără timbru. Era aproape de metrou, stăteam singură şi unde mai pui că o decorasem fix cum mi-a dictat vârsta că ar trebui să o fac.  Aproape 4 ani mai târziu realizam că ar fi frumos să am propriul meu loc de joacă, aşa că mi-am cumpărat cu acte în regulă o mansardă în centru, cu ferestre mari şi bibliotecă veche, pe uşa căreia mi-am şi lipit cu mândrie numele. Adevărul e că mi-a luat ceva până mi-am strâns toate amintirile din vechea locuinţă, până le-am aranjat frumos în cutii, până am găsit pe cineva dornic să mi le care dintr-o parte în alta. Noroc cu prietenii care îţi suportă cu stoicism mofturile şi indicaţiile. Multumesc, Alex! Multumesc, Pinku’! Momentan stau sprijinită de tocul uşii de la intrare,…

Imaginează-ţi!

Nimic obligatoriu. Doar o după-amiază de primăvară, parfumată, călduţă. Stau întinsă lângă un cireş, aleg porecle pentru nori şi mă agăţ din când în când cu mâinile de iarbă să nu cad.Ai crede că până la mine trebuie să faci doar câţiva paşi, dar până la mine sunt două zile şi două nopţi de mers prin înţelesuri, de tălmăcit şi răstălmăcit cuvinte, de ales cu grijă gesturi cuminţi care să dezvăluie gânduri greu de exprimat…

:Fără

Nu înţeleg multe în ultima vreme.De exemplu, cum poţi tu să mă citeşti chiar şi atunci când nu scriu cu săptămânile? De unde răbdarea cu care aştepţi zile întregi să-mi arhivez cărţile pe rafturi din lemn lăcuit? De ce mă laşi să-mi păstrez pantofii în foldere aranjate pe culori? De ce nu-mi spui niciodată să încetez atunci când mă plâng de oraşul ăsta? Da, oraşul ăsta în care oamenii încă se uită strâmb la tine când îndrepţi aparatul foto spre ei… De parcă ai vrea să le smulgi inelele de aur şi butonii lustruiţi cu batiste de mătase. Domnule Nimeni, de ce tot am senzaţia, la final, că nu ştiu dacă am înţeles ceva din tine?…

Aici

Dacă ar fi să măsor, ziua asta ar avea fix 12 m 75. Ar fi o lungană nesuferită, cu aere de prima donna. Prea lungă să o invit la ceai. Prea sus să audă ce îi spun. Prea de sus ar trebui să mă privească. *Cu toate astea, urc la etajul 9 şi privesc ziua de sus. Pare mică şi cu nume predestinat. *Până la urmă, aici, la înălţime, mă simt acasă.

2010. 24 luni?

E timpul să mai lipim cuvinte în albumul cu amintiri. Am de onorat o leapşă pornita de o domnişoară cu păr bălai: Bianca Albu, pasată cu graţie de către un copil, pe nume Corina. Ce au făcut ele? Au scris despre 5 lucruri făcute în 2010. Destul de greu să pescuieşti 5 lucruri dintr-un an, atunci când anul cu pricina a părut a fi doi. A fost un exerciţiu bun să-mi amintesc că în 2010: Am terminat Facultatea de Litere. Mi-am luat licenţa. Am intrat la master cu 10. Toate cele într-un timp pe care eu l-am numit ‘stare de veghe’. Aici mi-am dat seama că scrisul te lasă la vedere şi când e pură imaginaţie. Am alergat. Mult. Între facultate şi serviciu. Au fost perioadele când decizia de a traversa o stradă sau de a lua un tramvai implica numărul secundelor salvate. Cu toate astea, până şi veşnicul du-te…

Sens.uri

Am trecut pe langa un om care stătea pe o bancă îngustă, într-o sâmbătă după-amiază, cu o carte deschisă pe genunchi, cu ochii goi. În jurul lui, ceaţă. Am mers pe o stradă mult mai veche decât tine, cu obloane trase, cu umbre mate, cu uşi de filigran. Încă mai străbat aceleaşi străzi. Chiar dacă cerul e cenuşiu. Chiar dacă peisajul este acoperit cu valuri de ceaţă. Ştiţi, nu e atât de uşor! Trebuie să înveţi să mergi pe străzile astea ca un om singur. Să umbli fără ţintă, să vrei să te rătăceşti, să vezi, nu să priveşti, să nu te uiţi la ceas.Chiar mă gândeam astăzi, tot mergând aşa, ca un om care ar căra trei valize invizibile după el, unde am auzit oare că până şi străzile s-au plictisit de culoarea lor neagră…E noapte. Din când în când, aud cum trece o maşină în trombă. Merg de-a…

Navigate