Isi petrecea zilele spunand ceea ce este incredibil si serile facand ceea ce este improbabil.Nimeni nu il cunostea cu adevarat. Parea o fire slaba, o trestie ce se apleaca la fiecare bataie a vantului. De fapt, ascundea in suflet viclenia unui pradator si in ochi sclipirea unui geniu. Il priveam cum strabate camera in lung si-n lat cu un pahar gol in mana stanga. I se citea o nerabdare stranie pe chip. Astepta parca momentul oportun, iar pentru asta analiza fiecare miscare, fiecare gest a celor din incapere. Din cand in cand raspundea intrebarilor cu o plictiseala aproape brutala. – Fiule, nu ar fi mai bine sa renunti la palton. In seara asta ai tot ce vrei. Doar unde te grabesti? – Nu cred ca te-ar interesa, domnule, spuse el, privindu-l cu atentie. Simtea ca era gata sa sara si sa-l tranteasca la pamant, daca ar mai fi indraznit sa…
