Am întâlnit un om ca o sârmă subţire, dar pe care nu pot totuşi s-o-ndoi deloc. E ca atunci când te îndrăgosteşti de o piatră, de un apus, de o idee.Demonstrat mi-a fost că omul singuratic, în muţenia lui, vede şi simte lucrurile în acelaşi timp mai şters dar şi mai pătrunzător. Capătă în tăcere proporţii, se adâncesc şi se prefac în eveniment, în sentiment. Cand noi fugim, el contemplă şi râde.Cine spunea, oare, “a vedea înseamnă a pierde”?
E ca atunci când clipeşti. Pentru o fracţiune de secundă, întunericul capătă miros de struguri şi migdale…
Încerc de câteva zile să identific ‘motivul’ pentru care am lăsat să treacă o perioadă atât de lungă fără să mai scriu. Fapt care a dus la o inevitabilă analiză a conţinutului şi scopului acestui blog. După banala scuză “Nu am mai avut timp!” – repetată de câteva ori în gând, drept justificare – mi-am adus aminte, inevitabil, de o conversaţie avută în această vară, cu Adrian Ciubotaru. Conversaţie în urma căreia m-am ales cu următoarele cuvinte, notate îngrijit pe spatele unei cărţi de vizită: “Timpul nostru disponibil este redat de starea noastră de spirit!” Iată o altă direcţie de analiza! Ultima perioadă din viaţa mea?! Într-un cuvânt: agitaţie. În mai multe: maturizare personală şi profesională. Mult mai puţin timp pentru cărţi, fotografie, călătorii. Realizând că un blog construit în jurul pasiunilor, într-o perioadă în care ai mult prea puţin timp pentru ele, se află în pericolul de a sfârşi,…
Cine s-a gândit să compare oamenii cu un oraş? Zidurile scrise cu memoria, misterul oamenilor cu o cafenea veche de zeci de ani? Unii ar fi gradini frumoase pe care le vizitezi şi deseori îţi imaginezi cum ar fi să trăieşti acolo pentru vecie. Alţii, intersecţii cu multe indicatoare şi fluiere bezmetice care te îndreaptă fie în stanga, fie în dreapta. Pentru mine, oraşele au avut întotdeauna o forţă de fascinaţie, un miraj care îşi are originea în mişcarea lor caleidoscopică. Îmi revin în minte multe imagini. Oraşe mari, tentaculare, care se hrănesc cu energia oamenilor, de beton şi sticlă, aride ca nişte peisaje lunare. Oraşe vechi, încremenite în tiparele altui timp, devitalizate. Oraşe opulente, etalând în vitrine o bogăţie de prost gust. Oraşe sărace ce se apleacă umile în faţa ploii, vântului şi mizeriei. Oraşe pline de linişte în care timpul decide, împreună cu clopotul bisericii, sfârşitul unei zile.…