Îmi aduc aminte de primele luni din an. Limpede, de parcă aș fi pus o lupă pe toată dezmorțirea din care ieșeam în perioada aceea. Îmi aduc aminte de diversitatea după care tânjeam, de bucuria pe care am plănuit să mi-o aduc în viață, cu pași mici, prin pauze programate, călătorii și relații cu sens. Nu pun etichete. Nu a fost un an bun sau mai puțin bun, a fost un an trăit cu toate nuanțele sale. A avut camere de hotel care mi-au devenit a doua casă, cu geamuri mari către munți și stat cu orele pe bănci, în contemplare. Drumuri dese cu trenul și plimbări lungi în propria companie. Călătorii către locuri la care doar am visat cu un an în urmă. Multe ore de ascultat cărți și de cusut în liniște. A avut schimbări multe, discuții lungi care m-au apropiat de mine-copil sau de mine-adolescentă, concluzii vindecătoare…
