Știți ce poate fi simplu? Ca o zi din viața ta să fie doar despre aranjatul unei vitrine. Ca alegerile tale să se învârtă în jurul pieselor centrale sau culorii florilor care completează decorațiunile de iarnă. Să ai la dispoziție 4 sertare cu globuri, fructe uscate, nuci și tot soiul de sclipiciuri în care să zburzi creativ, într-un amestec de auriu cu fire de silicon topit. Să creezi. Să combini, sa privești, să potrivești, să testezi, să alegi culori, texturi, elemente. Apoi, să mai privești puțin până când e gata, orice ar însemna asta pentru tine. Dar să ai convingerea că un burete scufundat în apă poate să fie transformat într-un colț de grădină, că elemente din natură pot fi purtate ca accesoriu, că ceea ce realizezi cu mâinile tale va aduce un zâmbet într-o dimineață, va purta un mesaj, va însemna ceva. E o stare de bine până și în curățarea bancului,…
Reîntoarcere în culori
Sunt ceva ani de când am pus pentru prima dată mâna pe un aparat foto. Din joacă, din curiozitate, din multe motive care au legătură cu verbele astea – a-mi aminti, a păstra, a povesti. Am fotografiat prost, de cele mai multe ori, pentru ca un simplu cadru avut în minte sau în priviri să iasă cum trebuie. Dar acel cadru mă recompensa enorm cât să o iau de la capăt. N-am studiat cum trebuie fotografia, mi-e vis peste care s-a tot așezat praful de ceva ani, dar am continuat stângace să exersez. În continuare văd viața în cadre și mă mai întorc la cuvintele de acolo. Păstrez cu mine experiențe care m-au adus în rolul de fotograf, cu încredere și, zic eu, puțină inconștiență din partea unor oameni mișto, care mi-au pus pe tavă bucătăria lor, preparatele și chef-ul de 5 stele, totul pentru ca aparatul meu să surprindă noile apariții…