Strada Mihai Eminescu, nr. 226. O clădire cenuşie, poate mai cenuşie ca de obicei, într-o duminică dimineaţă cu cer apăsător şi-o adiere bună să-ţi amintească în ce lună a anului eşti. “Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor.” Mă trezesc în faţa unei curţi îngrijite, cu aspect rece împumutat din perioada comunistă, în care stau parcate şase maşini ale ambulanţei, plus altele două în poziţie de plecare. Deasupra tuturor stau scrise, pe o pancartă albastră, cuvintele Prof. Dr. Nicolae Minovici, transformate-n slogan pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. *** “410, confirm liber”. “237. Pacienta a fost preluată, suntem liberi la adresă.” Cam la 2-3 minute, cineva sună. Pare un dispecer de taxi, dacă închizi puţin ochii şi uiţi unde eşti. “Am un caz de sinucidere, trimite o maşină la adresa…”. Facem ochii mari, ni se pune un nod în gât, ne amintim unde suntem. Discuţiile despre sistemul de preluare a apelurilor mai opresc…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 1

“Salut! Sunt piatră. Am fost un fel de crustaceu. Eram mulți, animând apele unor oceane care acum sunt de mult uscate. O parte din familia mea, niște veri mai de departe, a dat naștere clanului celor cu multe picioare de azi: insecte, păianjeni, crabi … Eu, împreună cu milioane de alții ca mine, ne-am lăsat în timp scheletele pe fundul oceanelor vii de atunci. Acum, mineralizat, sunt ca o piatră desenată care poartă inclusiv impresiunea ochilor cu multe fațete care oglindeau lumina pămantului tânăr. Ironic, acum „trăiesc” la munte, destul de sus, în deșert, fiind parte din duritatea rocilor care cândva au fost fund de mare. Ne vedem în Maroc? Un Trilobit simpatic” Cel de-al treilea e-mail a aterizat şi cu dezvăluirea, la momentul oportun să potolească curiozitatea şi, recunosc, o slabă paranoia că-s vizată de un prea-mare-pasionat de Ştiaţi că-uri despre insecte şi animale, care mă terorizeată sub pseudonime trăznite,…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 0

Spectacole și cursuri de improvizație. Asta știam că fac bine tinerii actori văzuți recent pe scena de teatru. Ei erau Improvisneyland, oamenii cu exerciții inteligente de produs zâmbete. Acum sunt și actorii din piesa de teatru Indispensabilii de Carl Sternheim, cei care oferă o comedie jucată frumos, în 100 de minute de construit, fără efort, scena unui eveniment năstrușnic, plasat într-o societate conformistă, când o tânără soție își pierde indispensabilii chiar în timpul paradei Regelui, într-o Germanie a începutului de secol XX. De aici, consecințele sunt interpretate cu umor, personajele sunt bine construite, jocul este relaxant. Așteptați-vă la o satiră socială, un tablou al mediocrității, diferențelor, al aspirațiilor pierdute care transformă spațiile în colivii și oamenii în păsările care le locuiesc. Piesa se joacă TNB, aflați mai multe detalii și pe pagina lor de Facebook.

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 2

Nu mai am răbdare. În locul unde stau, văd cum înaintează norii în sticla unei clădiri trântite în mijlocul istoriei şi iar îmi vine-n gând că-i prea mare nevoia noastră de oglindire în tot mersul ăsta zgruncinat. Mă-ndepărtez de zidurile zugrăvite în culori pastel, trec şi pe lângă bine-ştiutul gri cu iz de mucegai, mă salut din priviri cu doamna care vinde flori,  doar s-ajung mai repede în faţa mânerelor potrivite ca strălucire cu iniţialele scrise caligrafic – GHC. Acolo, cum intru, o bucată de fier forjat îmi spune povestea lui Stan Taie-Cuie, proprietar de casă în centrul de astăzi, nu-se-ştie-cât-de-bun vecin cu mercenarul trupelor domneşti. Într-o cameră la etaj, la un pas în timp,  se vorbeşte-n franceză, limbă de bon ton, pare-se că doamna cu pălărie mov comandă dantelă scumpă în fraze lungi. “Cu trenă, (scuzaţi-mi româna) e bal peste două zile pe terasa de vară!” Un domn îşi…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 5