Carmen

10 Posts Back Home

Aţi fost toamna în Iaşi?

Aici lucrurile au alt ritm. Se mişcă încet, exact ca vorba oamenilor. Nu-mi dau seama ce te impresionează mai mult: simplitatea vieţii, căldura cu care eşti primit sau oraşul în plină toamnă arămie! Parcă auzi în Copou paşii poeţilor ce umblă brambura printre frunze şi ceruri învolburate, spărgând nuci în pumni şi desenând mustăţi copiilor cuminţi de pe margine. Te uiţi în jur cu sete, fotografiezi cu privirea oameni, clădiri…surprinzi emoţii. Aici ai timp pentru gânduri! Aici toamna are sens. Este plină de poezie, de doruri multe, de emoţii puternice, de frunze ruginii şi miros de tinereţe nebună. Este anotimpul care vorbeşte despre plecări din care nu ne-ntoarcem nicicând … şi despre poveştile netrăite până la capăt. Despre trădări ale propriului suflet şi despre drumurile care şi-au pierdut sensul. Despre făgăduinţe uitate şi înnoite. Măcar de mi-aş aminti unde mi-am pierdut paşii… Photo made by Mariana Nikolova

Bine v-am regăsit! E toamnă!

Încerc de câteva zile să identific ‘motivul’ pentru care am lăsat să treacă o perioadă atât de lungă fără să mai scriu. Fapt care a dus la o inevitabilă analiză a conţinutului şi scopului acestui blog. După banala scuză “Nu am mai avut timp!” – repetată de câteva ori în gând, drept justificare – mi-am adus aminte, inevitabil, de o conversaţie avută în această vară, cu Adrian Ciubotaru. Conversaţie în urma căreia m-am ales cu următoarele cuvinte, notate îngrijit pe spatele unei cărţi de vizită: “Timpul nostru disponibil este redat de starea noastră de spirit!” Iată o altă direcţie de analiza! Ultima perioadă din viaţa mea?! Într-un cuvânt: agitaţie. În mai multe: maturizare personală şi profesională. Mult mai puţin timp pentru cărţi, fotografie, călătorii. Realizând că un blog construit în jurul pasiunilor, într-o perioadă în care ai mult prea puţin timp pentru ele, se află în pericolul de a sfârşi,…

Urban Soup Nights

S-a încheiat şi Urban Soup Nights! Povesteam aici ce a însemnat pentru mine primul Soup Nights. Vorbeam despre voluntariat şi implicare!În mare parte despre asta a fost vorba şi în seara de 5 septembrie: o mână de oameni care au curaţat legume, au lipit etichete şi afişe, au mutat mese, scena, bidoane cu apă etc. Voluntari plini de energie, implicare, mici piedici peste care întreaga echipa a trecut cu zambetul pe buze, comunitate, prieteni.S-a servit: supa de ceapă, specialitatea lui Copolovici, supă thailandeză pregatită de către Victor Melian, supă de pui daruită pentru această cauză nobilă de către Andreea Cimpoeşu. De asemenea, trupa de dans irlandez Irish Way ne-a încantat privirile cu un dans frumos şi plin de energie! A fost ocazia perfectă pentru a reîntâlni prieteni buni (care, întâmplător, au şi conturi pe Twitter sau deţin un blog), am cunoscut oameni care credeau în puterea exemplului şi am rămas…

Soup Nights

Post preluat de pe www.soupnightsromania.com Din voluntariat se poate invata …viaţa Am rugat-o pe Carmen sa ne ajute sa va explicam cum e cu SoupNights, i-am cerut sa-mi spuna cum i s-a parut ei primul eveniment SoupNights, cel de la Street Delivery din iunie. Mai jos aveti ceea ce a scris. Guest post: Carmen Rusu Întotdeauna vor exista oameni cu întrebări seci : La ce bun? Ce rost are? Crezi că schimbi ceva? Postul acesta este scris mai mult pentru oamenii care vor să creadă decat pentru cei care au îndoieli. Este pentru oamenii care doresc să ştie că, uneori, este nevoie de 5 minute să schimbi viaţa cuiva. Pentru că, din momentul în care oferi unui copil din plasament o portocala şi acesta îşi înfige dinţii cu putere în fruct, neştiind că dincolo de coajă se află partea comestibilă, devii conştient de rolul tău în viaţa unui om. Pentru…

Oraşul şi oamenii

Cine s-a gândit să compare oamenii cu un oraş? Zidurile scrise cu memoria, misterul oamenilor cu o cafenea veche de zeci de ani? Unii ar fi gradini frumoase pe care le vizitezi şi deseori îţi imaginezi cum ar fi să trăieşti acolo pentru vecie. Alţii, intersecţii cu multe indicatoare şi fluiere bezmetice care te îndreaptă fie în stanga, fie în dreapta. Pentru mine, oraşele au avut întotdeauna o forţă de fascinaţie, un miraj care îşi are originea în mişcarea lor caleidoscopică. Îmi revin în minte multe imagini. Oraşe mari, tentaculare, care se hrănesc cu energia oamenilor, de beton şi sticlă, aride ca nişte peisaje lunare. Oraşe vechi, încremenite în tiparele altui timp, devitalizate. Oraşe opulente, etalând în vitrine o bogăţie de prost gust. Oraşe sărace ce se apleacă umile în faţa ploii, vântului şi mizeriei. Oraşe pline de linişte în care timpul decide, împreună cu clopotul bisericii, sfârşitul unei zile.…

Strainul

Isi petrecea zilele spunand ceea ce este incredibil si serile facand ceea ce este improbabil.Nimeni nu il cunostea cu adevarat. Parea o fire slaba, o trestie ce se apleaca la fiecare bataie a vantului. De fapt, ascundea in suflet viclenia unui pradator si in ochi sclipirea unui geniu. Il priveam cum strabate camera in lung si-n lat cu un pahar gol in mana stanga. I se citea o nerabdare stranie pe chip. Astepta parca momentul oportun, iar pentru asta analiza fiecare miscare, fiecare gest a celor din incapere. Din cand in cand raspundea intrebarilor cu o plictiseala aproape brutala. – Fiule, nu ar fi mai bine sa renunti la palton. In seara asta ai tot ce vrei. Doar unde te grabesti? – Nu cred ca te-ar interesa, domnule, spuse el, privindu-l cu atentie. Simtea ca era gata sa sara si sa-l tranteasca la pamant, daca ar mai fi indraznit sa…

Navigate