Am avut destule momente consumate stupid, de parcă un cineva cu-n fluier enervant mă anunţa constant că timpul mi-e prea măsurat pentru câte am pe listă. Am avut.
Concertul ăsta a fost ascultat, văzut, trăit. Toate pe-un petic de iarbă ofilită, lângă oameni care au avut fericire amestecată-n lacrimi. Fără frustrarea aglomeraţiei, fără nemulţumirea unui zid secţionat de-o schelă, fără cuvinte inutile, doar cu mulţumirea imensă de a fi acolo.
Au fost câţiva oameni care şi-au întors privirile şi către umbra lui Waters proiectată pe Casa Poporului. L-aş numi moment perfect, dar, ştiu, e prea puţin.
