Dimineață, ora 6:40. Cerul începe să se coloreze în tonuri de roz, soarele devine nerăbdător să se arate. Ies la o alergare scurtă, să-mi limpezesc gândurile în apa asta liniștită care plimbă ușor, dreapta-stânga, o barcă cu doi pescari. Mă opresc pe o bancă să le înțeleg ritmul, să le privesc mâinile care strâng minuțios plasele, să îmi imaginez viețile lor. E forfotă mare în jurul bărcii, pescărușii își așteaptă vocali micul dejun. Doi pași mai încolo, razele soarelui fac apa să sclipească de parcă-i brodată cu mii de paiete. E așa liniște că-mi aud pașii, Îmi aud tristețea cum se face mică și dispare în răsăritul acesta pe care îl privesc singură, dar deloc singură. Mă simt îmbrățișată de tot ce văd. De mare, de munți, de leandri, de aripi de pescăruși, de raze, de nisip fin și cald. Îmi place să mă imaginez trăind în fiecare loc pe…
