Știți, vine o vreme în care e nevoie să pregătești terenul pentru mai multe Da-uri spuse hotărât, unul după altul, prin petreceri mai cu tematică, mai fără, musai toate cu nisip și valuri, mai ale mării, mai ale gândurilor. Pe scurt, finalul de vară mi l-am petrecut pe Autostrada Soarelui, dus-întors, alături de prietene bune, ori prin curți de munte, printre râsete, nostalgii, planuri de oameni mari jucate cât mai copilăresc, dans cât cuprinde și surprize. La Tot Pasul. Cu deja experiență în a fi domnișoară de onoare (de 3 ori în 2 luni, de 5 ori cu totul), m-am desfășurat creativ. Pe această cale, mulțumesc, Pinterest, că exiști! Las niște imagini mai jos, în ordine de tip haos, cu ce am reușit să pregătesc: ScrapBooks pe repede-înainte, personalizate pe cât posibil. Am gândit o structură simplă – Imagine reprezentativă, să se potrivescă cu stilul rochiei de mireasă, poză personală, colaj cu noi, poză viitoare mireasă…
Paper goods
Mai jos sunt bucăți din terapia mea săptămânală de ciopârțit-lipit-împăturit hârtie. De data asta am găsit inspirație pe site-ul Liei Griffith și-am avut de lucru câteva seri. Ce vedeți mai jos e realizat pe hârtie pentru copiator, adică subțire, pentru experimentat forme și decupaje. Cu siguranță efectul e mult mai wow pe o foaie cu pattern deosebit sau de o grosime diferită. Simplu de realizat cu foarfecă bine ascuțită/cutter, lipici solid sau în dispenser/bandă dublu adezivă și multă, dar muultă răbdare. În ordinea lor: Paper Dresses în 3 culori, decor pentru petreceri pastel sau de pus pe sfoară pentru împodobit grădini. Mister Teddy care strânge în brațe un pai, numai bun pentru înveselit petrecerile în aer liber din vara asta.. Cei trei frați care-ți amintesc unde ai rămas cu cititul, semne de carte numai bune de oferit cadou Casuță de ascuns bomboane și oferit celor dragi, cu tag pentru nume, închisă cu…