Iubesc de când mă știu florile sălbatice. La porți, crescute prin crăpăturile cimentului, răsărite prin curți atent îngrijite ori întinse pe câmpuri întregi, le-am apreciat mereu încăpățânarea cu care rezistă, libertatea, sălbăticia, diversitatea și frumusețea. Sămânța lor zboară liberă și-și găsește singură locul unde vrea să crească. Florile lor atât de diferite schimbă culoarea unui câmp, chiar al unui munte. Buruieni pentru unii, comori și încântare pentru mine. Așa că am început să le cos pe haine, să le aduc într-o realitate lipsită de natură în lunile de izolare. Să pot ieși din perioada asta cu bucurie fabricată de mâinile mele, până la o revedere cu natura. Acum 2 zile am plimbat geaca pentru prima dată pe un câmp plin cu flori sălbatice, de vară. Am purtat-o ca pe un trofeu, printre florile grele de ploaie, sub un soare blând. Și m-am bucurat ca un copil de tot ce se…
