Straturi de scepticism, zeci de întrebări despre motivaţii, priviri neîncrezătoare. Mereu mai mult de câştigat, de consumat, de risipit. Nu există timp, e prea-frig-prea-cald, prea frică, prea uşor, pe mine cine m-ajută?, nu-mi pasă!, ce-mi iese?, şi-aşa n-ai cum să-i salvezi, selecţia, problemele, eu, despre mine. Eu, eu, din nou eu. De când am început să fac voluntariat, am primit, pe rând, toate scuzele, întrebările, încercările posbile, menite să renunţ la ceea ce făceam, iniţial, dintr-un soi de instinct, apoi din convingere. Din oboseala de a mai combate, exemplele oamenilor care împachetează în bine tot ce ating îmi devin cele mai eficiente argumente. *** Departe de cei care nu cred, există vindecătorii, aşa cum îmi place să-i numesc eu pe oamenii precum doamna Doctor Alis Grasu, Manager General al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti –Ilfov. Ştiţi voi, oamenii aceia care fac minuni în tăcere şi pleacă privirea la felicitările primite. Cei cărora le…
