Știți, viața ne ia metaforele mult prea-n serios câteodată. Cerem cu lunile schimbări și lumină peste toate lucrurile din lumea noastră, iar la câteva zile distanță ne găsim răspunsurile departe de casă, într-un oraș mic și cochet din Belgia. Cel puțin acolo m-am împiedicat eu de ale mele, la lumina unor becuri fluorescente, aprinse de un vânzător ce-și certa în fraze flamande lustruitorul de sticlă, în priviri adunate de pe toate continentele, în tot ce a însemnat plecarea mea în stagiul intensiv Erasmus. Așa mi-am început primăvara asta, împărțită între Gent, Louvain-la-Neuve, Brussels și Bruge. Și vă mărturisesc că orașele astea au reușit într-un timp prea scurt să mă îmbolnăvească iremediabil de plecări, să mă scuture de traiul meu în șoaptă, să mă învețe că farmecul stă-n diferențe, în transparențe, în schimbări. Chiar și-n râsete zgomotoase în mijlocul unei rătăciri ca la carte. Tot acolo, printre cursuri, culturi, prezentări, jocuri, echipe și alergări…
