„La Zigane Rouge“ este un vagon de colecție, un „Buggenhout“ original din anii ’20, proiectat de faimosul „Monsieur Albrecht“, care a creat vagoane și pentru Orient Express. Modelul este un fel de Rolls Royce al călătorilor mai înstăriți din acea perioadă, al artiștilor și al muzicienilor din nord-vestul Europei. Încă are tapetul art deco original, este decorat cu antichități, iar ușile sale poartă sticla împodobită cu flori de la începuturi.
Are podea care scârțâie, o mică bibliotecă, trandafiri roz în chiuvetă, pahare de sticlă verde și un papagal roșu agățat de candelabrul din cristal. Are așternuturi ca în poveștile arăbești, din mătase, grele și călduroase. Are ferestre prin care se aude ploaia și intră bondarii uneori. Și cum se aude ploaia… Bate melodios pe tabla veche care acoperă vagonul. Are patru roți din lemn, amintire de când vedea toată lumea din mersul liniștit al cailor.
Are tufe de liliac, iarbă de un verde strălucitor, un petic de plajă și lacul cu lebede de unde se văd luminile Hallstatt-ului seara.
Mai are o proprietate în jur pe care răsar alte vagoane vechi de zeci de ani, cu nume și povești fermecătoare. La Belladonna e albastră și meșterită de același Monsieur Albrecht. La Manouche te cucerește cu detaliile sculptate în lemn, iar La Mandragora și La Cantarella vin din sudul Franței, din sec. XIX, și poartă numele unor plante otrăvitoare folosite de “gitanes” în poțiuni sau în răzbunări de tot felul.
Park am See e locul unde m-am pierdut în visare ore întregi. Când la umbra unui copac, când cu privirea la ceața care se lăsa la nivelul apei, când în interacțiunea cu o lebădă prietenoasă. În fiecare zi până se vedeau doar luminile aprinse ale Hallstatt-ului, până ajungea cerul de culoarea munților. Locul în care am dormit pentru prima dată într-un vagon antic. Locul în care am ieșit dimineața în tălpile goale să-mi beau ceaiul cu ochii la lac. Locul care e mai mult decât o poveste. Sunt sigură că pentru el au fost scrise, de fapt, multe dintre povești.
1 Comment
Multumim pentru peisaje!