vacanta

9 Posts Back Home

Coasta Amalfi: Positano, Ravello, Sorrento, Minori, Maiori

La pas, pe străzile înguste. În alergare, pe poteci de trekking. În viteza mașinii, cu opriri multe. Cu ochii după plaje ascunse sau în căutarea vilelor văzute în depărtare, cocoțate pe stânci abrupte. Pe toate le-am făcut și fiecare mi-a descoperit bucăți diferite din Coasta Amalfi. Positano e orașul-vedetă al coastei. Toți vor să îl vadă, să îl fotografieze și să se piardă pe străzile lui. Îi înțeleg, m-am simțit instant atrasă să-i văd fiecare colț, să descopăr fiecare priveliște, fiecare magazin cu ceramică și fiecare restaurant cu pizza. Nici măcar agitația turiștilor care mișună constant pe străzile înguste nu mi-au luat din bucuria de a descoperi orașul. Nocelle e cel mai darnic în view-uri spectaculoase – te ridică până aproape de nori și-ți arată golful Positano și Marea Tireniană de la înalțime. Îți face cunoștință cu muntele, cu strugurii, cu smochinele coapte, cu trăitul într-un ritm mai lent. Ravello…

Provence

Cineva îți cere să pictezi esența Provence-ului într-o vedere. Ce culori folosești? Ești într-un lan de lavandă parfumată, privești un oraș cocoțat pe stânci sau încerci să prinzi, printr-un colț de fereastră, ce e dincolo de zidurile unui Château cu obloane bleu care ți s-a lipit de suflet? Greu, știu. Eu aș schița cum se răsfață la soare roțile mari de brânză, aliniate în standuri de lemn în dimineața unui “jour de marche”. Cum cade lumina de apus pe dealurile verzi ale Luberonului. Sau culoarea vinului băut în liniște, cu privirea la asfințit. Poate ce-am simțit într-o mică biserică decorată cu buchețele de trandafiri roz la fiecare rând de scaune, în care cânta Halleluiah, varianta aia bună a lui Jeff Buckley. Culorile pământului. Ocru, galben, maro, nuanțe infininite de roz și roșu, în contrast cu verdele pinilor și albastrul cerului. O masă ascunsă într-un colț de stradă pietruită. Aș picta lumina.…

Lisabona

Am patul meu așezat la geam, cu vedere la florile mov de Jacaranda lipite de casa de vis-a-vis. Am picioare obosite de la atâta piatră cubică, 3 hărți rupte la colțuri, post-it-uri cu locuri de văzut și o bucată din Pão de Deus mușcată pe drum de la atâta poftă. Bine am venit în Lisabona! Prima zi e de umblat pe străzile din Baixa și Bairro Alto fără planuri, de făcut cunoștință cu Pasteis de Nata și de răcorit picioarele în Tajo. A doua zi ajungem în Belem, Graça și Alfama, apoi ne mai pierdem puțin prin castele, catedrale și tramvaie vechi. A treia zi o luăm la pas lejer prin muzee, le testăm înghețata și ne luăm brevet în sesizat diferențele dintre patiserii. A, și luăm cu noi cât Azulejos ne încape în bagaj și în memoria telefoanelor. Sper că multe! ***

Florenţa

Un tavolo per due, per favore! Vrem cam tot glutenul din Univers sub formă de tot ce aveți prin vitrine, cât stăm noi să ne revenim după atâta frumusețe. E copleșitor de multă artă și de oameni uitându-se la ea, într-un oraș care poate fi trecut ca explicație la picture-perfect. Ne-au obosit picioarele și gândurile, dar cum să stai când la fiecare colț te așteaptă zeci de clădiri care își flutură perdelele, descoperind câte un candelabru maiestos ori o pictură din cine știe ce secol. E agitație, pe alocuri te sufocă entuziasmul oamenilor și tropăiala continuă, care pare un soundtrack repetitiv pentru centrul Florenței. După două zile de vizite și forfotă, o baie de soare pe treptele bisericii San Lorenzo, cu tălpile eliberate și ochii după oameni, aduce chef de mai mult mers. Doar că spre liniște, la pas ușor de pe Ponte Vecchio pe via Romana, apoi pe șerpuirile viale…

Toscana

“Are you ready, my guests?” Suntem la etajul unui autocar, cu ochii lipiţi de geam, printre 80-și de turişti, cu ghid de-o zi prin Montereggioni, San Gimigiano, Siena și, preț de 3 pahare de vin și-o rafală de fotografii, printr-o bucată de Chianti. Nori cât cuprinde defilează adunați deasupra dealurilor toscane. Ne minunăm contra-timp azi, așa că-i mare lucru când se întrevede un strop de albastru și printr-o fereastră de nori iese soarele la joacă. Povestea asta de o zi îmi amintește de-un film. Parcă suntem toți de-acolo, trecem printr-o piațetă veche care miroase a struguri, privind la dealurile scăldate în galben. Pare cadrul perfect pentru decizii importante, cum ar fi să oprești dramatic autocarul, să cumperi un conac și să rămâi acolo. It’s market day in Cortona. The piazza is an ongoing party and everyone is invited. Clichés converge at this navel of the world. You almost want to laugh, but…

Cinque Terre – Trekking

Intrăm pentru o hartă, primim o linie făcută cu pixul și un mare x pentru Via dell’Amore între Riomaggiore și Corniglia. “- Red Path is open, more challenging but totally worth it!” Ridic privirea către lanțul de oameni care se cațără pe bucățile de stâncă și par niște furnici colorate, care tropăie în liniște. Când i-am ajuns din urmă, mi-am dat seama că minunatul deal verde, cu rândurile lui de viță de vie parcă trasate cu rigla, s-a transformat într-o tigaie imensă în care ne coacem încetișor. Ne așteptăm unii pe ceilalți pe potecile înguste, zâmbind înțelegători. Nu-i loc de grabă pe așa arșiță, mai ales când ți se deschide marea la tot pasul și vrei să-i cuprinzi toate nuanțele. Nu știu ce oră e, dar începem să coborâm printre leandri, măslini și portocali la tot pasul, mulțumiți de stropul de umbră găsit.  În Manarola ne aruncăm la prima țâșnitoare. Red Path a fost…

Cinque Terre – Vernazza

E la fel de bine-dispusă, cochetă și fotogenică ca la prima întâlnire. Îi stă bine sub bătaia soarelui, așa, îmbrăcată toată în culori pastel. Ne împrietenește repede cu înghețata de piersică și busuioc, ne primește pe străzile ei înguste, ne îmbie cu fructe de mare și ne lasă să îi fotografiem bărcile ce se odihnesc la mal. Pare răsfățata gupului. Casele i se văd de pe mare ca un șirag frumos de mărgele. Piațeta e vie de la atâta zumzet de turiști cu mâini ținute în aer, în căutarea chelnerilor care plimbă de la o masă la alta farfurii cu paste verzui. Noi ne vedem de drum, după o întâlnire la pas, azi urcăm dealurile din jur s-o privim de la distanță!

Cinque Terre – Riomaggiore

Albastru. Asta e prima interacțiune cu Riomaggiore, când trenul cotește prin tunel și-mi deschide în lateral marea. O imensitate de nuanțe de albastru care se joacă după cheful soarelui. E 1 la amiază și tot ce vreau e să ajung mai repede la conul ăla cu fructe de mare, peste care să arunc puțină zeama de lămâie, să-mi găsesc un loc ferit și să privesc până simt că mă dor ochii de la atâta culoare. E un vis, până la urmă. Parcă am intrat într-o vedere cu timbru vechi și scris îngroșat deasupra – Salutări din Riomaggiore! Orice colț e pictat în zeci de nuanțe, străzile-s de fapt scări înalte, întortocheate, iar casa în care stăm e o mică bijuterie cu zeci de sertare, cufere și obiecte care așteaptă să fie răscolite de ochi curioși. Îmi schimbă ritmul. Nu mai vreau să mă grăbesc. Am văzut atâta pictură în Florența și-acum ajung să o…

Lefkada

Lefkada te răsfață cu mult albastru amestecat în nisip, te scutură de orice-i în plus în gândurile tale și te trimite pe cele mai spectaculoase cărări spre fericire, Din cea cu valuri mici, de culoarea cerului, cu băi de soare și zâmbete-mii.

Navigate