timp liber

4 Posts Back Home

Lisabona

Am patul meu așezat la geam, cu vedere la florile mov de Jacaranda lipite de casa de vis-a-vis. Am picioare obosite de la atâta piatră cubică, 3 hărți rupte la colțuri, post-it-uri cu locuri de văzut și o bucată din Pão de Deus mușcată pe drum de la atâta poftă. Bine am venit în Lisabona! Prima zi e de umblat pe străzile din Baixa și Bairro Alto fără planuri, de făcut cunoștință cu Pasteis de Nata și de răcorit picioarele în Tajo. A doua zi ajungem în Belem, Graça și Alfama, apoi ne mai pierdem puțin prin castele, catedrale și tramvaie vechi. A treia zi o luăm la pas lejer prin muzee, le testăm înghețata și ne luăm brevet în sesizat diferențele dintre patiserii. A, și luăm cu noi cât Azulejos ne încape în bagaj și în memoria telefoanelor. Sper că multe! ***

1 zi – Păstrați-vă timp!

45 de km de mers pe jos în 5 zile. Nimic ieșit din comun, librării răscolite, muzică liniștitoare și străzi atât de cunoscute, în vizită la casele altora sau ale nimănui. N-a fost un reset total, mintea mi-a alergat întruna la ce aveam de făcut peste una sau două săptămâni, dar s-a așezat o ordine în priorități. Nu fac recomandări generale. La mine funcționează câțiva km alergați sau parcurși la pas domol. O oră la sală. O carte bună. Privit minute în șir un fragment din natură. Să creez ceva-orice. Descoperit un loc nou. Timp cu mine. Orice ar funcționa pentru voi, păstrați-vă timp. Al vostru, nu împărțit cu alții. De trăit încet sau intens, după cum vă e bine.

5 zile – Mai mult de atât

Etta James – Lovin’ Arms, a patra oară. Mi-aduce aminte de o seară pe Mendeleev, lângă vitrina cu argint, prinsă într-un joc de fulgi moi ce se așezau pe haină, strălucitori în crâmpeie de lumină roz-portocalie. Eram bine, atât îmi aduc aminte, senzația de bine absolut care m-a cuprins pe strada pe care o parcurgeam, zilnic, de mai bine de un an. Soundtrack al liniștii, așa-i zic. 3 ani mai târziu e pe repeat într-un bar cu bibliotecă, în mijlocul zilei. Me-time cu o carte așezată pe fesul copilăresc și gânduri agitate de un pahar de rose, într-o încăpere cam rece. Flancată de 2 mașini de scris Optima, luminate de lămpi metalice care mi-aduc aminte, curios, de un compas ruginit din copilărie. Mi-am început ziua cu gândul la o prăjitură învelită-n ciocolată, iar 3 ore mai târziu rumegam, într-o încăpere goală, propriile-mi gânduri. Mi-e dor de scris. De scris liber, fără număr limită…

Puritate, Jonathan Franzen

Am citit-o în trei seri, pierdută cumva în nebunia personajelor, în tristețea contextelor, în structura relațiilor. M-am lăsat prinsă ore întregi în pasaje și dialoguri de-o intimitate șocantă, în încercarea de a-mi da seama de ce o simt atât de incomod, dar continuu într-o fascinație pentru scriitura care sapă puternic într-o temă atât de actuală precum complexitatea moralității. Puritate a fost prima mea întâlnire cu Jonathan Franzen. Fără menajamente și treceri lejere între secvențele povestite, a fost o întâlnire sinceră, ca cea mai limpede oglindă așezată în fața imperfecțiunilor, cu oameni povestiți, apoi lăsați să dispară, dar mereu într-o relație aproape de nezdruncinat față de bagajul moștenit de la o generație la alta. Las câteva idei subliniate, cu recomandarea unei întâlniri cu această carte.  Vrei să afli teoria mea despre secrete? (…) Teoria mea e că identitatea constă în două imperative contradictorii. (…) Imperativul de a păstra secrete și imperativul de a le divulga. De unde știi că ești o…

Navigate