fotografie

4 Posts Back Home

Cinque Terre – Vernazza

E la fel de bine-dispusă, cochetă și fotogenică ca la prima întâlnire. Îi stă bine sub bătaia soarelui, așa, îmbrăcată toată în culori pastel. Ne împrietenește repede cu înghețata de piersică și busuioc, ne primește pe străzile ei înguste, ne îmbie cu fructe de mare și ne lasă să îi fotografiem bărcile ce se odihnesc la mal. Pare răsfățata gupului. Casele i se văd de pe mare ca un șirag frumos de mărgele. Piațeta e vie de la atâta zumzet de turiști cu mâini ținute în aer, în căutarea chelnerilor care plimbă de la o masă la alta farfurii cu paste verzui. Noi ne vedem de drum, după o întâlnire la pas, azi urcăm dealurile din jur s-o privim de la distanță!

Cinque Terre – Riomaggiore

Albastru. Asta e prima interacțiune cu Riomaggiore, când trenul cotește prin tunel și-mi deschide în lateral marea. O imensitate de nuanțe de albastru care se joacă după cheful soarelui. E 1 la amiază și tot ce vreau e să ajung mai repede la conul ăla cu fructe de mare, peste care să arunc puțină zeama de lămâie, să-mi găsesc un loc ferit și să privesc până simt că mă dor ochii de la atâta culoare. E un vis, până la urmă. Parcă am intrat într-o vedere cu timbru vechi și scris îngroșat deasupra – Salutări din Riomaggiore! Orice colț e pictat în zeci de nuanțe, străzile-s de fapt scări înalte, întortocheate, iar casa în care stăm e o mică bijuterie cu zeci de sertare, cufere și obiecte care așteaptă să fie răscolite de ochi curioși. Îmi schimbă ritmul. Nu mai vreau să mă grăbesc. Am văzut atâta pictură în Florența și-acum ajung să o…

Spring moodboard

Mi-am făcut loc de joacă într-un colț de casă. Construiesc cadre care-mi oferă o stare de bine, sunt bucăți din micul meu Univers de “nimicuri” frumoase. Am reînceput joaca asta cu un scop destul de simplu – să mă întorc la perioadele bune în care mă pierdeam în tras și ales cadre, editat și învățat puțin mai mult despre fotografie. 

Reîntoarcere în culori

Sunt ceva ani de când am pus pentru prima dată mâna pe un aparat foto. Din joacă, din curiozitate, din multe motive care au legătură cu verbele astea – a-mi aminti, a păstra, a povesti. Am fotografiat prost, de cele mai multe ori, pentru ca un simplu cadru avut în minte sau în priviri să iasă cum trebuie. Dar acel cadru mă recompensa enorm cât să o iau de la capăt. N-am studiat cum trebuie fotografia, mi-e vis peste care s-a tot așezat praful de ceva ani, dar am continuat stângace să exersez. În continuare văd viața în cadre și mă mai întorc la cuvintele de acolo. Păstrez cu mine experiențe care m-au adus în rolul de fotograf, cu încredere și, zic eu, puțină inconștiență din partea unor oameni mișto, care mi-au pus pe tavă bucătăria lor, preparatele și chef-ul de 5 stele, totul pentru ca aparatul meu să surprindă noile apariții…

Navigate