fotografie

Melancolie

Mi se fixează privirea pe mâinile împreunate, odihnite pe colțul mesei. Afară-i mohorât și bate vântul prin hotă. E zgomot de pași prin bucătărie, miros de mâncare abia gătită și se vorbește despre război. Perdeaua cerne frumos lumina, la radio e o melodie pe care dansam cu lumina stinsă prin liceu și-mi cade privirea pe-o ceașcă cu urme de ceai și cu toarta ușor ciobită. Colecționez momente și-mi mai privesc încă o dată casa în vederi.

Mood board

A fost un final de an frumos și creativ. Cu semne de bună purtare rămase de la sute de bolduri înfipte în globuri de celuloză, cu lipici pe mobilă și haine, sârme îndoite și joacă multă la Blue Daisy. Am deschis anul cu fascinație nouă pentru păstrat fragmente de amintiri în mici recipiente de sticlă și-o continuare a pasiunii de a crea ceva ce pot oferi oricând la schimb pentru un zâmbet.

4 zile – Aranjatul unei vitrine

Știți ce poate fi simplu? Ca o zi din viața ta să fie doar despre aranjatul unei vitrine. Ca alegerile tale să se învârtă în jurul pieselor centrale sau culorii florilor care completează decorațiunile de iarnă. Să ai la dispoziție 4 sertare cu globuri, fructe uscate, nuci și tot soiul de sclipiciuri în care să zburzi creativ, într-un amestec de auriu cu fire de silicon topit. Să creezi. Să combini, sa privești, să potrivești, să testezi, să alegi culori, texturi, elemente. Apoi, să mai privești puțin până când e gata, orice ar însemna asta pentru tine. Dar să ai convingerea că un burete scufundat în apă poate să fie transformat într-un colț de grădină, că elemente din natură pot fi purtate ca accesoriu, că ceea ce realizezi cu mâinile tale va aduce un zâmbet într-o dimineață, va purta un mesaj, va însemna ceva. E o stare de bine până și în curățarea bancului,…

Cadouri și zâmbete

Știți, vine o vreme în care e nevoie să pregătești terenul pentru mai multe Da-uri spuse hotărât, unul după altul, prin petreceri mai cu tematică, mai fără, musai toate cu nisip și valuri, mai ale mării, mai ale gândurilor. Pe scurt, finalul de vară mi l-am petrecut pe Autostrada Soarelui, dus-întors, alături de prietene bune, ori prin curți de munte, printre râsete, nostalgii, planuri de oameni mari jucate cât mai copilăresc, dans cât cuprinde și surprize. La Tot Pasul. Cu deja experiență în a fi domnișoară de onoare (de 3 ori în 2 luni, de 5 ori cu totul), m-am desfășurat creativ. Pe această cale, mulțumesc, Pinterest, că exiști! Las niște imagini mai jos, în ordine de tip haos, cu ce am reușit să pregătesc: ScrapBooks pe repede-înainte, personalizate pe cât posibil. Am gândit o structură simplă – Imagine reprezentativă, să se potrivescă cu stilul rochiei de mireasă, poză personală, colaj cu noi, poză viitoare mireasă…

Reîntoarcere în culori

Sunt ceva ani de când am pus pentru prima dată mâna pe un aparat foto. Din joacă, din curiozitate, din multe motive care au legătură cu verbele astea – a-mi aminti, a păstra, a povesti. Am fotografiat prost, de cele mai multe ori, pentru ca un simplu cadru avut în minte sau în priviri să iasă cum trebuie. Dar acel cadru mă recompensa enorm cât să o iau de la capăt. N-am studiat cum trebuie fotografia, mi-e vis peste care s-a tot așezat praful de ceva ani, dar am continuat stângace să exersez. În continuare văd viața în cadre și mă mai întorc la cuvintele de acolo. Păstrez cu mine experiențe care m-au adus în rolul de fotograf, cu încredere și, zic eu, puțină inconștiență din partea unor oameni mișto, care mi-au pus pe tavă bucătăria lor, preparatele și chef-ul de 5 stele, totul pentru ca aparatul meu să surprindă noile apariții…

Barcelona

Barcelona pe buze se transformă instant în zâmbet și relaxare. Oricât mi-aș fi purtat picioarele zeci de km pe străzile ei, n-am apucat să o cunosc cum trebuie, în toate nuanțele ei, cu toate toanele ei, în toate aromele de mare, verde crud și parfum de fructe nemaiîntâlnite. I-am promis o reîntoarcere. Cu toate bifele reușite ultima oară, mai am de dansat pe dansurile ei. de resimțit ritmurile ei sănătoase. Mi-e cam dor de lipsa ei de grabă.

Ultimul capitol din vară

N-am idee cum s-au aliniat astrele și-ajung să scriu despre Lefkada din vârful unui pat de hotel din Barcelona. Drept este că mi-a fugit de curând gândul la ultimul capitol din vară pe care tot îl prelungesc în albastru cât cuprinde, cu 2 cupe de înghețată pe zi, mâneci suflecate și-un dor imens de ducă fără sfârșit. Și-i bine. Binele acela de care te prinzi cu mâinile încleștate și te ții strâns, cu putere, cu toată puterea, apoi mai chemi niște putere în ajutor, cât să rămâi mai mult acolo. În mintea mea, mi-am luat timp de rezolvat dileme și conturat, de-a întregul, spații de fericire. Am reușit pe alocuri, am eșuat în aceeași măsură. E un echilibru de nuanțe pe care deja le las cu drag să-mi schimbe zilele, atâta timp cât eu mă țin de cuvânt. Și-mi caut, activ, fără încetare, binele.

Parisul meu (1)

L-am primit pe o foaie împăturită în patru. A fost cu deschis lumina după miezul nopții, așezat pe covor în poziție turcească și analizat până în detaliu cu zâmbet până la urechi. Un baiat și-o fată în stânga, brazi în jur, un avion cu urechi și-o linie imaginară care mă trimitea la Paris de ziua mea. Nici nu știu dacă am mai văzut ceva după. Țineam în mână un desen care mă transporta direct în cel mai frumos vis. 5 luni mai târziu, eram la o măsuță cochetă din Place du Tertre și priveam artiștii strânși mușuroi în dreptul umbrelelor. Am fost boemă până la limita cu clișeul, fără să-mi pese că Parisul meu începe să arate diferit de Parisul din realitate. Parisul văzut de mine e pastelat, cu balcoane înguste, acoperite de mușcate roșii. Te lasă să ațipești pe iarbă, în fața catedralei Sacre Coeur, după ce te-a amețit cu sutele de…

Prins, nu captiv

Sunt unele întoarceri din care ți-e greu să te dezmeticești. Nu pentru că ți-ai nega obișnuințele mai haotice din orașul care a pus stăpânire pe timpul tău, ci pentru că-s mai bine legate de locul în care ai crescut. Chiar și pentru simplul fapt că au mai multă culoare și sunet, mai puține pretenții și excese. Și-n fața lor nu-i loc de surplusuri, doar de o plăcută reamintire că ceea ce-i cu adevărat important n-ar trebui să se schimbe în funcție de peisaje. Lăsați-mi plăcerea metaforei din titlu, m-am întors din Deltă, am pescuit idei. #100happydays continuă pe Instagram.

Navigate