carte

Inutilitatea revoltei

Acceptați titlul doar dacă și voi credeți că alegerea singurătății este o revoltă. Inutilă. Revolta, nu singurătatea. Dacă nu, mai bine nu citiți nici ce urmează, pentru că o să preiau fragmente dintr-o carte care o să vă enerveze.  “Pe măsură ce trec orele, zilele, săptămânile, anotimpurile, te desprinzi de toate. Descoperi, uneori, aproape cu un soi de beție, că ești liber, că nu ai nici o grijă, că nimic nu îți place și nici nu-ți displace. Găsești, în viața asta fără nici o uzură și fără alt freamăt decât clipele suspendate pe care ți le procură cărțile sau anumite zgomote, anumite spectacole pe care ți le dăruiești, o fericire aproape perfectă, fascinantă, uneori sporită de emoții noi. Cunoști o odihnă totală, ești, clipă de clipă, cruțat, protejat. Trăiești într-o paranteză fericită, într-un vid plin de făgăduințe și de la care nu aștepți nimic. Ești invizibil, limpede, transparent. (…) Cu…

Înainte de tăcere

Îl vedeam mereu venind din stânga, de-a lungul şoselei, speriat de cele mai multe ori că a ajuns prea târziu. Simţea deodată o bucurie năvalnică văzând că se înşelase, că eram acolo, aproape de el, în rochia mea cu dungi albastre pe care îi plăcea să o atingă cu vârful degetelor atunci când mă lua de mână şi mă conducea către staţia de autobuz. Era un copil care părea că duce o viaţă uşoară, leneşă, care era în acelaşi timp şi joc, şi odihnă. Am crezut asta până în momentul în care l-am găsit într-o dimineaţă dormind într-o cutie de carton. Atunci i-am aflat povestea. Astăzi mi-am adus aminte de fotografia de mai sus. Copilul mi-a adus aminte de o carte. În carte, am găsit îndoit colţul unei file care aşterne cu gravitate gânduri ce rămân frumoase pete de cerneală. Şi atât. “Eram într-o cafenea din Retiro, când te-ai apropiat…

Daca aş fi o carte…

… probabil as fi “Amintirile unei fete cuminti”-Simone de Beauvoir Am simţit că… “Pe pajiştile şi în padurile acestea unde nu se vedea urmă de om, am crezut că ating acea realitate supraomeneasca la care aspiram. Îngenunchiam ca să culeg o floare şi deodata mă simţeam ţintuită la pământ, covarşită de greutatea cerului, fără să mai pot face o mişcare: o anume spaimă şi un anume extaz îmi dăruiau sentimentul veşniciei…” Ce poate fi mai plăcut decât ore de linişte lânga un râu, în care scrii şi priveşti în jurul tău cu fascinaţie. Mintea este complet relaxată, corpul pare un fulg, iar peste tălpile tale curge o istorie! Să respiri. Pur si simplu să respiri şi să ţi se pară că o faci pentru prima data în viaţă! Să ai sentimentul că nimic din ce ai crezut că este important nu se ridică la înalţimea acestui moment! Într-un leagan vechi…

Georges Perec-Un homme qui dort

Un om care doarme -fragmente- “Ceasul suna, dar nu faci nici o miscare, ramai in pat, inchizi ochii la loc. Si in camerele invecinate incep sa sune ceasurile.Auzi apa curgand,usile trantindu-se, pasi coborand in graba scarile.(…)Nu faci nici o miscare si nici ca vei face vreuna. Altcineva, o sosie,un dublu fantomatic si meticulos face, poate, in locul tau, unul cate unul gesturile pe care tu nu le mai faci: se scoala, se spala, se barbiereste, se imbraca si pleaca. Il lasi sa se napusteasca pe scari, sa alerge pe strada, sa prinda autobuzul din mers, sa ajunga la ora stabilita cu sufletul la gura, triumfator, la usile salii de examen.(…) Ceea ce te tulbura, te emotioneaza, te sperie, dar uneori iti provoaca exaltarea, nu este bruschetea metamorfozei tale ci, dimpotriva, tocmai sentimentul vag si apasator ca nu este vorba de asa ceva,ca nimic nu s-a schimbat,ca ai fost dintotdeauna asa,…

Navigate