calatorii

MoodBoard

Azi mi-e mintea la plecări prin lume, din cele cu mers tiptil prin nisip cald și inundat privirea cu albastru, ori cu alergări în lung și-n lat de să nu mai simți picioare la final de zile. Cât să-ți crească nivelul de fericire proporțional cu descoperirile făcute. N-am idee de unde a venit, dar am apucat să-mi adun imagini și să le întipăresc în minte, poate folosesc la ceva câteva zeci de remindere împachetate în țiplă frumoasă, trase prin photoshop-ul imaginației și lipite prin foldere cu titlul “Ce mai aștepți?” P.S.: Am început să mă joc mai des cu stările pe Instagram sau Pinterest. Do follow!

Parisul meu (1)

L-am primit pe o foaie împăturită în patru. A fost cu deschis lumina după miezul nopții, așezat pe covor în poziție turcească și analizat până în detaliu cu zâmbet până la urechi. Un baiat și-o fată în stânga, brazi în jur, un avion cu urechi și-o linie imaginară care mă trimitea la Paris de ziua mea. Nici nu știu dacă am mai văzut ceva după. Țineam în mână un desen care mă transporta direct în cel mai frumos vis. 5 luni mai târziu, eram la o măsuță cochetă din Place du Tertre și priveam artiștii strânși mușuroi în dreptul umbrelelor. Am fost boemă până la limita cu clișeul, fără să-mi pese că Parisul meu începe să arate diferit de Parisul din realitate. Parisul văzut de mine e pastelat, cu balcoane înguste, acoperite de mușcate roșii. Te lasă să ațipești pe iarbă, în fața catedralei Sacre Coeur, după ce te-a amețit cu sutele de…

Prins, nu captiv

Sunt unele întoarceri din care ți-e greu să te dezmeticești. Nu pentru că ți-ai nega obișnuințele mai haotice din orașul care a pus stăpânire pe timpul tău, ci pentru că-s mai bine legate de locul în care ai crescut. Chiar și pentru simplul fapt că au mai multă culoare și sunet, mai puține pretenții și excese. Și-n fața lor nu-i loc de surplusuri, doar de o plăcută reamintire că ceea ce-i cu adevărat important n-ar trebui să se schimbe în funcție de peisaje. Lăsați-mi plăcerea metaforei din titlu, m-am întors din Deltă, am pescuit idei. #100happydays continuă pe Instagram.

Lefkada

Lefkada te răsfață cu mult albastru amestecat în nisip, te scutură de orice-i în plus în gândurile tale și te trimite pe cele mai spectaculoase cărări spre fericire, Din cea cu valuri mici, de culoarea cerului, cu băi de soare și zâmbete-mii.

Fragmente: Marea

E dimineață în Nikiana. Am numărat 4 oameni pe o distanță de 3 km și-alte 9 bărci cu nume de dorințe pictate în tonuri de albastru. E prea devreme, asta gândesc când mi se agită marea la picioare și-s singura pe plaja asta întinsă care-o ascultă. Văd cum briza ușoară, nehotărâtă, se joacă cu o barcă, legănând-o din val în val, și mă opresc cu picioarele în spuma albă,  să-mi gândesc mai bine singura frază așezată pe foaie în primele 4 zile în Grecia. Marea te eliberează de excese și te obligă să trăiești pentru tine, nu pentru rolul pe care-l ai de îndeplinit. Renunțam la 2 inele, când mi-a trecut prin minte că imaginea omului care-și subliniază zilnic trăsăturile în culori și obiecte care flatează e discordantă cu simplitatea asta trăită între aer și apă.  N-am aprofundat ideea, nici n-a fost nevoie. Am realizat prea repede că mi-e mai bine…

Pentru teatru

Sibiul e de iubit dintr-o sută de priviri prelungi purtate-n poduri somnoroase, care te privesc și se privesc. E oraș de fugărit apusuri și oprit în grădinile cu trandafiri ale Brukenthal-ului. De ascultat pian la terase, cât timp îți reamintești de aromele înghețate și asortate din copilărie. E oraș de festival de teatru internațional, loc de amestecat talentul în cultură și mișunat printre piese pentru porții zdravene de fantezie, bună de zdruncinat realități. Dar, mai ales, Sibiu rămâne locul care mi l-a descoperit pe Silviu Purcărete și-a lui imaginație fără limite, pe care-o iubesc-invidiez-respect cu aceeași intensitate ca la prima noastră întâlnire de anul trecut. Dacă Faust se trăiește ca experiență teatrală unică, Călătoriile lui Gulliver te scutură puternic printr-o serie de “exerciții scenice” de înfățișat condiția umană  în tot derizoriul său. E construită din metafore vizuale, la care trebuie să revii constant, pentru a înțelege că lumea de acolo…

#100HappyDays

100 de zile, 100 de imagini, 100 de gânduri de bine. Cadre lipite, care mă povestesc, care documentează, care mă însoțesc. Dintr-un an cu 8km/zi, cu primele alergări organizate, renunțări-sute și călătorii. Multe călătorii, așa cum mi-am privit fiecare pas făcut de la un răsărit la altul. #100HappyDays a fost tratament și motiv de iubit un loc în care am ajuns să mă simt/exprim cel mai bine.

5 jurnale de călătorie din biblioteca părinților mei

Caut, în ultima perioadă, modele pentru scrieri de călătorie cât mai iscusite. Asocierile potrivite, imaginea din spatele cuvintelor cât mai bine simțită prin metafore bine așezate, într-o îmbinare plăcută a scriiturii de impresie cu cea utilă pentru călătorul care-ți va călca pe urme. În biblioteca de acasă,  un soi de cufăr care ascunde mereu alte mici comori, am găsit peste 30 de jurnale de călătorie pe care le cercetez încă din ziua descoperirii lor. Las 5 titluri-recomandări, cu mențiunea că-s toate de găsit prin anticariate, dacă nu prin bibliotecile părinților/bunicilor voștri.  *** 1. Sub scutul soarelui, Cornelia Ștefănescu, Editura Sport-Turism, 1985, București “Când mi-au căzut în mână Caietele lui Camus, nu aveam nici o perspectivă de călătorie. Cu atât mai mult nu puteam să-mi închipui ce relație între pagina scrisă și realitate îmi va sugera unul dintre peisajele solare din cuprinsul lor, în amiaza fierbinte de la Tauarga. Pământul, neverosimil de…

Toledo

Cu titlu de rezervă: Cum am ajuns la Madrid, pentru că-mi doream să văd Toledo.  Mi-am închipuit de multe ori cum arată orașul la lumina soarelui de amiază, cernută de nori și prinsă-n șuvițele roșcate răsucite pe degete. De emoție,  doar aveam 19 ani când l-am ales să-mi fie, de la distanță, oraș de-nchipuit povești trăite intens și la înălțimea fiecărui capăt de stradă. I-am lăsat o zi numai lui, l-am parcurs până la epuizare. L-am descoperit prin rătăciri lungi, de fiecare dată cu impresia unui oraș care rămâne tăcut și-n plină agitație, nedescoperit, cu adevărat, de nimeni. Și totul a pornit de la o imagine. Note de călătorie:  Varianta cea mai simplă pentru Madrid – Toledo: metrou linia 1 până la stația Atocha, apoi trenul din același loc. Durata călătoriei Madrid-Toledo este de 30′.  Costul unui bilet/1 drum este de 10, 15 E. Dus-întors, reducerea este de 10%. În…

Navigate