calatorii

Cascais

Eram singurii pe plajă, cu nori cenușii deasupra. Am verificat temperatura apei, apoi am luat-o din loc către Boca da Inferno să testăm câtă liniște poate sta într-o priveliște atât de sălbatică. Nu ne-am despărțit de stânci preț de-o oră, ne-am luat timp să cercetăm un pescar singuratic ce-și arunca undițele tacticos în poate cele mai agitate valuri privite de mine. Cascais este fermecător. Are străzi înguste, vile de nobili și curți care par grădinile Raiului. Are păuni care traversează tacticos strada, în timp ce mătură praful cu cozile lor colorate, fântâni unde-și fac rațele siesta și cocoși ca-n cărțile cu basme. La câteva zeci de minute –  Cabo da Roca, locul care devine o experiență abia atunci când ignori valul de turiști care se grăbesc spre Far sau către platoul care marchează cel mai vestic punct al Europei și te abați pe o potecă șerpuitoare, lată cât un pas.…

Sintra

Undeva între înfulectat pasteis de nata și comunicat prin semne cu șoferi de autobuze care îți explică traseul într-o portugheză lentă, am descoperit Sintra, acest oraș al palatelor scose din cărțile de povești și al grădinilor în care te-ai putea pierde și două zile. Pe scurt. Pena Palace pare rupt din imaginația unui artist romantic, care s-a jucat cu forme și culori până și-a materializat un vis. E smuls din copilăria mea și așezat aici să mă bucure cu turnurile lui cu formă de bezea și culoare de înghețată. Moserrate Palace e înconjurat de un sanctuar numit, modest, parc. Grădinile lui sunt porți către toate continentele lumii, mergi prin ele zeci de minute peste alte zeci de minute și tot nu reușești să cuprinzi toate speciile de plante existente acolo. Povestea de aici e construită cu multă dantelărie în piatră și coridoare lungi, cu accente din “O mie și una de nopți”…

Lisabona

Am patul meu așezat la geam, cu vedere la florile mov de Jacaranda lipite de casa de vis-a-vis. Am picioare obosite de la atâta piatră cubică, 3 hărți rupte la colțuri, post-it-uri cu locuri de văzut și o bucată din Pão de Deus mușcată pe drum de la atâta poftă. Bine am venit în Lisabona! Prima zi e de umblat pe străzile din Baixa și Bairro Alto fără planuri, de făcut cunoștință cu Pasteis de Nata și de răcorit picioarele în Tajo. A doua zi ajungem în Belem, Graça și Alfama, apoi ne mai pierdem puțin prin castele, catedrale și tramvaie vechi. A treia zi o luăm la pas lejer prin muzee, le testăm înghețata și ne luăm brevet în sesizat diferențele dintre patiserii. A, și luăm cu noi cât Azulejos ne încape în bagaj și în memoria telefoanelor. Sper că multe! ***

Florenţa

Un tavolo per due, per favore! Vrem cam tot glutenul din Univers sub formă de tot ce aveți prin vitrine, cât stăm noi să ne revenim după atâta frumusețe. E copleșitor de multă artă și de oameni uitându-se la ea, într-un oraș care poate fi trecut ca explicație la picture-perfect. Ne-au obosit picioarele și gândurile, dar cum să stai când la fiecare colț te așteaptă zeci de clădiri care își flutură perdelele, descoperind câte un candelabru maiestos ori o pictură din cine știe ce secol. E agitație, pe alocuri te sufocă entuziasmul oamenilor și tropăiala continuă, care pare un soundtrack repetitiv pentru centrul Florenței. După două zile de vizite și forfotă, o baie de soare pe treptele bisericii San Lorenzo, cu tălpile eliberate și ochii după oameni, aduce chef de mai mult mers. Doar că spre liniște, la pas ușor de pe Ponte Vecchio pe via Romana, apoi pe șerpuirile viale…

Toscana

“Are you ready, my guests?” Suntem la etajul unui autocar, cu ochii lipiţi de geam, printre 80-și de turişti, cu ghid de-o zi prin Montereggioni, San Gimigiano, Siena și, preț de 3 pahare de vin și-o rafală de fotografii, printr-o bucată de Chianti. Nori cât cuprinde defilează adunați deasupra dealurilor toscane. Ne minunăm contra-timp azi, așa că-i mare lucru când se întrevede un strop de albastru și printr-o fereastră de nori iese soarele la joacă. Povestea asta de o zi îmi amintește de-un film. Parcă suntem toți de-acolo, trecem printr-o piațetă veche care miroase a struguri, privind la dealurile scăldate în galben. Pare cadrul perfect pentru decizii importante, cum ar fi să oprești dramatic autocarul, să cumperi un conac și să rămâi acolo. It’s market day in Cortona. The piazza is an ongoing party and everyone is invited. Clichés converge at this navel of the world. You almost want to laugh, but…

Cinque Terre – Trekking

Intrăm pentru o hartă, primim o linie făcută cu pixul și un mare x pentru Via dell’Amore între Riomaggiore și Corniglia. “- Red Path is open, more challenging but totally worth it!” Ridic privirea către lanțul de oameni care se cațără pe bucățile de stâncă și par niște furnici colorate, care tropăie în liniște. Când i-am ajuns din urmă, mi-am dat seama că minunatul deal verde, cu rândurile lui de viță de vie parcă trasate cu rigla, s-a transformat într-o tigaie imensă în care ne coacem încetișor. Ne așteptăm unii pe ceilalți pe potecile înguste, zâmbind înțelegători. Nu-i loc de grabă pe așa arșiță, mai ales când ți se deschide marea la tot pasul și vrei să-i cuprinzi toate nuanțele. Nu știu ce oră e, dar începem să coborâm printre leandri, măslini și portocali la tot pasul, mulțumiți de stropul de umbră găsit.  În Manarola ne aruncăm la prima țâșnitoare. Red Path a fost…

Cinque Terre – Vernazza

E la fel de bine-dispusă, cochetă și fotogenică ca la prima întâlnire. Îi stă bine sub bătaia soarelui, așa, îmbrăcată toată în culori pastel. Ne împrietenește repede cu înghețata de piersică și busuioc, ne primește pe străzile ei înguste, ne îmbie cu fructe de mare și ne lasă să îi fotografiem bărcile ce se odihnesc la mal. Pare răsfățata gupului. Casele i se văd de pe mare ca un șirag frumos de mărgele. Piațeta e vie de la atâta zumzet de turiști cu mâini ținute în aer, în căutarea chelnerilor care plimbă de la o masă la alta farfurii cu paste verzui. Noi ne vedem de drum, după o întâlnire la pas, azi urcăm dealurile din jur s-o privim de la distanță!

Cinque Terre – Manarola, Corniglia, Monterosso al Mare

“Privirea sus, ai văzut casa asta?” Mă împiedic de-o lămâie căzută dintr-un pom prea plin și galben tot. Bine-am venit în Manarola. Abia începe! Cerul parcă pică pe noi, eu mă plâng că nu-i strop de soare și marea prinde nuanțe cenușii. Două zile în Cinque Terre, una de trecut lejer prin ce are fiecare mai bun, alta de umblat-urcat pe traseele care le unește. Nu ploua deloc, norii sunt doar puși pe făcut spectacol în fața unui public numeros. Cern raze de soare, arată câte un petic de cer albastru, apoi trag plapuma peste. Oamenii mișună printre terasele cu viță de vie, cu privirea mereu în căutare și cu degetele răscolind prin mirodenii și borcane cu pesto. E un zumzet plăcut, e o stare de mirare continuă întipărită pe multe chipuri, de parcă ne-am trezit toți aruncați într-o poveste. Trepte umbrite de leandri, case pastel cu flori viu colorate, turnuri văzute în depărtare,…

Cinque Terre – Riomaggiore

Albastru. Asta e prima interacțiune cu Riomaggiore, când trenul cotește prin tunel și-mi deschide în lateral marea. O imensitate de nuanțe de albastru care se joacă după cheful soarelui. E 1 la amiază și tot ce vreau e să ajung mai repede la conul ăla cu fructe de mare, peste care să arunc puțină zeama de lămâie, să-mi găsesc un loc ferit și să privesc până simt că mă dor ochii de la atâta culoare. E un vis, până la urmă. Parcă am intrat într-o vedere cu timbru vechi și scris îngroșat deasupra – Salutări din Riomaggiore! Orice colț e pictat în zeci de nuanțe, străzile-s de fapt scări înalte, întortocheate, iar casa în care stăm e o mică bijuterie cu zeci de sertare, cufere și obiecte care așteaptă să fie răscolite de ochi curioși. Îmi schimbă ritmul. Nu mai vreau să mă grăbesc. Am văzut atâta pictură în Florența și-acum ajung să o…

Ultimul capitol din vară

N-am idee cum s-au aliniat astrele și-ajung să scriu despre Lefkada din vârful unui pat de hotel din Barcelona. Drept este că mi-a fugit de curând gândul la ultimul capitol din vară pe care tot îl prelungesc în albastru cât cuprinde, cu 2 cupe de înghețată pe zi, mâneci suflecate și-un dor imens de ducă fără sfârșit. Și-i bine. Binele acela de care te prinzi cu mâinile încleștate și te ții strâns, cu putere, cu toată puterea, apoi mai chemi niște putere în ajutor, cât să rămâi mai mult acolo. În mintea mea, mi-am luat timp de rezolvat dileme și conturat, de-a întregul, spații de fericire. Am reușit pe alocuri, am eșuat în aceeași măsură. E un echilibru de nuanțe pe care deja le las cu drag să-mi schimbe zilele, atâta timp cât eu mă țin de cuvânt. Și-mi caut, activ, fără încetare, binele.

Navigate