Carmen

10 Posts Back Home

Cinque Terre – Trekking

Intrăm pentru o hartă, primim o linie făcută cu pixul și un mare x pentru Via dell’Amore între Riomaggiore și Corniglia. “- Red Path is open, more challenging but totally worth it!” Ridic privirea către lanțul de oameni care se cațără pe bucățile de stâncă și par niște furnici colorate, care tropăie în liniște. Când i-am ajuns din urmă, mi-am dat seama că minunatul deal verde, cu rândurile lui de viță de vie parcă trasate cu rigla, s-a transformat într-o tigaie imensă în care ne coacem încetișor. Ne așteptăm unii pe ceilalți pe potecile înguste, zâmbind înțelegători. Nu-i loc de grabă pe așa arșiță, mai ales când ți se deschide marea la tot pasul și vrei să-i cuprinzi toate nuanțele. Nu știu ce oră e, dar începem să coborâm printre leandri, măslini și portocali la tot pasul, mulțumiți de stropul de umbră găsit.  În Manarola ne aruncăm la prima țâșnitoare. Red Path a fost…

Cinque Terre – Vernazza

E la fel de bine-dispusă, cochetă și fotogenică ca la prima întâlnire. Îi stă bine sub bătaia soarelui, așa, îmbrăcată toată în culori pastel. Ne împrietenește repede cu înghețata de piersică și busuioc, ne primește pe străzile ei înguste, ne îmbie cu fructe de mare și ne lasă să îi fotografiem bărcile ce se odihnesc la mal. Pare răsfățata gupului. Casele i se văd de pe mare ca un șirag frumos de mărgele. Piațeta e vie de la atâta zumzet de turiști cu mâini ținute în aer, în căutarea chelnerilor care plimbă de la o masă la alta farfurii cu paste verzui. Noi ne vedem de drum, după o întâlnire la pas, azi urcăm dealurile din jur s-o privim de la distanță!

Cinque Terre – Manarola, Corniglia, Monterosso al Mare

“Privirea sus, ai văzut casa asta?” Mă împiedic de-o lămâie căzută dintr-un pom prea plin și galben tot. Bine-am venit în Manarola. Abia începe! Cerul parcă pică pe noi, eu mă plâng că nu-i strop de soare și marea prinde nuanțe cenușii. Două zile în Cinque Terre, una de trecut lejer prin ce are fiecare mai bun, alta de umblat-urcat pe traseele care le unește. Nu ploua deloc, norii sunt doar puși pe făcut spectacol în fața unui public numeros. Cern raze de soare, arată câte un petic de cer albastru, apoi trag plapuma peste. Oamenii mișună printre terasele cu viță de vie, cu privirea mereu în căutare și cu degetele răscolind prin mirodenii și borcane cu pesto. E un zumzet plăcut, e o stare de mirare continuă întipărită pe multe chipuri, de parcă ne-am trezit toți aruncați într-o poveste. Trepte umbrite de leandri, case pastel cu flori viu colorate, turnuri văzute în depărtare,…

Cinque Terre – Riomaggiore

Albastru. Asta e prima interacțiune cu Riomaggiore, când trenul cotește prin tunel și-mi deschide în lateral marea. O imensitate de nuanțe de albastru care se joacă după cheful soarelui. E 1 la amiază și tot ce vreau e să ajung mai repede la conul ăla cu fructe de mare, peste care să arunc puțină zeama de lămâie, să-mi găsesc un loc ferit și să privesc până simt că mă dor ochii de la atâta culoare. E un vis, până la urmă. Parcă am intrat într-o vedere cu timbru vechi și scris îngroșat deasupra – Salutări din Riomaggiore! Orice colț e pictat în zeci de nuanțe, străzile-s de fapt scări înalte, întortocheate, iar casa în care stăm e o mică bijuterie cu zeci de sertare, cufere și obiecte care așteaptă să fie răscolite de ochi curioși. Îmi schimbă ritmul. Nu mai vreau să mă grăbesc. Am văzut atâta pictură în Florența și-acum ajung să o…

Spring moodboard

Mi-am făcut loc de joacă într-un colț de casă. Construiesc cadre care-mi oferă o stare de bine, sunt bucăți din micul meu Univers de “nimicuri” frumoase. Am reînceput joaca asta cu un scop destul de simplu – să mă întorc la perioadele bune în care mă pierdeam în tras și ales cadre, editat și învățat puțin mai mult despre fotografie. 

Grit

Am crescut printre cărți. Când tatăl meu a cumpărat casa, și-a cărat bibioteca într-o remorcă. Apoi am descoperit hărțile desenate de mama pe calc, cărțile de călătorie și muzica fredonată pe fond de sfârâit ceva bun în cuptor. Am primit nume latinesc și am copilărit în inima Bărăganului, la curte, printre pomi, pisici și cu multă imaginație. Din tot amestecul, am dezvoltat pasiuni timpurii, cu direcție clară, ușor artistică. Pe altele le-am preluat ca formă de vindecare. Am citit mult, am scris de când mă știu, am fotografiat cum mi-a îndemnat privirea, am învățat să desenez, am luat lecții de dans și m-am antrenat să alerg. Creativitatea mea are un drum destul de sigur, pornește mai mereu de la vizual și se întoarce în scris. Pasiunile mele implică intensitate și rezistență în efort, dozată cam prea inegal în ultima vreme, și n-au fost niciodată doar despre plăcere. Toate au fost descoperiri.…

Casa bunicii

Seara miroase a flori de corcoduș. Stau pe-un colț de cisternă, îndoită de spate cu mâinile la pompă, uitându-mă cum se preling dâre gri pe palme, săpând apoi mici șanțuri în pământul uscat. Se mai zărește o urmă de mov la apus când becul din colțul casei începe să-și arunce lumina prin frunzișul tânăr. La ora asta găinile dorm, dar ulița e trează de joacă, rotocoale de praf și tropăit la vale. Însă eu am călcâie negre și strigare la masă. În bucătăria de vară cu geamurile acoperite cu foi albe, bunica face scovergi de două feluri. Brânză rasă și zahăr tos.

Prin Bucureştii lui Eliade

Bucureştiul arătat de A.R.C.E.N. cuprinde frumuseţe, istorie şi revoltă. Dacă iubești trecutul acestui oraș la fel de mult ca mine, poți să-i ajuți cu noul lor proiect – Catalog București – sau să-i însoțești într-un weekend Prin Bucureștii lui Mircea Eliade. Va fi o experiență care te va (re)îndrăgosti de oraș, pas cu pas, clădire cu clădire. Traseul-cultural ARCEN propune un perimetru al Bucureștiului istoric care a marcat copilăria lui Mircea Eliade, elev al Școlii Mântuleasa acum 100 de ani, zonă a orașului regăsită și în multe dintre nuvelele sale fantastice scrise în exil. „Prin Bucureștii lui Mircea Eliade” este un traseu-cultural ce propune ca alternativă de promenadă pentru bucureșteni un cartier istoric din centrul capitalei, valorificându-se memoria orașului și caracterul deosebit al peisajului cultural. Pentru mine, Bucureștiul de azi trăiește între extreme, în căutarea unei armonii pe care oamenii i-o refuză cu desăvârșire. Nu pot să nu o leg de valorile…

Melancolie

Mi se fixează privirea pe mâinile împreunate, odihnite pe colțul mesei. Afară-i mohorât și bate vântul prin hotă. E zgomot de pași prin bucătărie, miros de mâncare abia gătită și se vorbește despre război. Perdeaua cerne frumos lumina, la radio e o melodie pe care dansam cu lumina stinsă prin liceu și-mi cade privirea pe-o ceașcă cu urme de ceai și cu toarta ușor ciobită. Colecționez momente și-mi mai privesc încă o dată casa în vederi.

Jurnal – Mihail Sebastian

“Look in my face, my name is Might-have-been!” Am dat ultima pagină a jurnalului și-am suspinat a încheiere, știind că-n cinci luni de la pasajul de mai jos viața lui Mihail Sebastian va rămâne doar în operele sale. Nu pot să spun și nici să scriu nimic. Vorbele nu mă ajută. Rămâneam uneori pe loc, să privesc cu atenție priveliștea, cu gândul să-i fixez în memorie conturul, dar totul e mai variat, mai complex și mai misterios decât pot ține minte. Sunt probabil foarte bătrân. (…) Simt nu știu ce oboseală veche și duc cu mine, peste tot, incurabila mea tristețe. Așa i-a fost și viața, variată, complexă și mai misterioasă decât îi pot face eu dreptate în câteva rânduri. Aproape 600 de pagini de trăit, cu vise notate în toată complexitatea lor, refugiat în muzică, ajunsă aproape o obsesie care-i aducea întotdeauna consolare, cu teatru născut din exaltări, cu bogăție de…

Navigate