Omul în căutarea sensului vieții

Am început primele pagini cu gândul că va fi o lectură greoaie pentru serile mele târzii, presărată cu termeni și analize. Că mă va forța să-mi compun în minte scene cumplite, din care se vor extrage concluzii încărcate. Nu mă așteptam, în schimb, să las cartea din mână însemnată de la un capăt la celălalt, cu acolade și semne de exclamație pe fiecare pagină, cu fragmente transcrise și subliniate îngroșat, cât să-mi intre bine în minte. Dar, mai ales, cu senzația că am aprofundat o realitate, pe cât de dură, pe atât de minunată prin concluziile ei, pe care n-am reușit niciodată să mi-o conturez cu atâta precizie, dar la care pot, de acum înainte, să mă întorc.

Fondatorul unei noi ramuri a psihoterapiei (logoterapia), Viktor Frankl a fost supraviețuitor al Holocaustului și, mai presus de toate, un om liber. A crezut că tăria interioară a omului îl poate ridica deasupra destinului său exterior, nefiind pe deplin condiționat și determinat,  ci mai degraba “se autodetermină, fie capituland în fața condițiilor, fie împotrivindu-se acestora”. Că libertatea spirituala, care nu ne poate fi rapita de nimeni, este cea care da sens si rost vietii noastre. Și că sensul poate fi găsit până și-n suferință. Am rezonat cu ideea că, adeseori, tocmai “o situație exterioară excepțional de dificilă îi oferă omului șansa de a crește spiritual dincolo de sine însuși”.

Viața lui a fost transformată într-o biruință lăuntrică, când avea toate șansele să fie privită pasiv în așteptarea unui final care părea atât de aproape. Asta l-a salvat. Asta încă îi salvează pe mulți oameni, alegerea de a căuta însemnătate în ceea ce s-a întâmplat și de a privi către viitor.

Te scutură. E o carte care te poate face să te simți inconfortabil, îți lasă întrebări și-ți amintește de zecile sau sutele de momente în care vina a fost ba a contextelor, ba a oamenilor, niciodată a ta. O reamintire a tot ceea ce nu ți-ai asumat. E o carte care trebuie să umble, să miște, să schimbe. Să-ți fixeze siguranța că e în regulă să lași întrebările despre sens să-ți urmeze acțiunile din fiecare zi. Pentru că, poate doar așa vei cunoaște ceea ce îți face Ție bine și vei alege să te bucuri mai mult de ceea ce ai, fără să te definești ca victimă a unei lumi așa cum este ea. Groaznică și minunată, în același timp.

Las mai jos câteva pasaje din carte, cu bucuria unei prime experiențe în care s-au învârtit idei sincere, povești puternice, oameni cu perspective frumoase, într-o primă întâlnire trăită din plin la Clubul de carte Curiositas, gândit și organizat de Andreea Cimpoeșu.

În jefuirea prezentului de propria-i realitate zace un oarecare pericol. Puteai obține o victorie din aceste experiențe, transformându-ți viața într-o biruință lăuntrică, sau puteai să ignori procvocarea și să vegetezi pur și simplu. Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să îndure aproape orice.

Cred că Lessing a spus că sunt lucruri care trebuie să te facă să-ți pierzi mințile, ca să nu mai ai nimic de pierdut. O reacție anormală într-o situație anormală este, de fapt, un comportament normal.

Un gând m-a străpuns: pentru prima dată în viață am înțeles adevărul, așa cum l-au așezat în odaie atâția poeți, declarat ca ultimă înțelepciune de atât de mulți gânditori. Adevărul că dragostea este ultimul și cel mai înalt țel la care omul poate să aspire. Atunci am înțeles sensul celei mai mari taine pe care poezia, gândirea și credința umană trebuie să ne-o împărtășească – izbăvirea omului este prin dragoste și în dragoste.

Orice om, chiar și atunci când se găsește în astfel de împrejurări, decide ce urmează să devină – sufletește și spiritual. El își poate păstra demnitatea umană chiar și într-un lagăr de concentrare. Dostoievski spune cândva Există un singur lucru de care mă tem – să nu fiu vrednic de suferința mea. (…) Tocmai această libertate spirituală – care nu ne poate fi luată – este aceea care dă sens și rost vieții noastre.

Leave A Reply

Navigate