5 zile – Mai mult de atât

Etta James – Lovin’ Arms, a patra oară. Mi-aduce aminte de o seară pe Mendeleev, lângă vitrina cu argint, prinsă într-un joc de fulgi moi ce se așezau pe haină, strălucitori în crâmpeie de lumină roz-portocalie. Eram bine, atât îmi aduc aminte, senzația de bine absolut care m-a cuprins pe strada pe care o parcurgeam, zilnic, de mai bine de un an. Soundtrack al liniștii, așa-i zic.

3 ani mai târziu e pe repeat într-un bar cu bibliotecă, în mijlocul zilei. Me-time cu o carte așezată pe fesul copilăresc și gânduri agitate de un pahar de rose, într-o încăpere cam rece. Flancată de 2 mașini de scris Optima, luminate de lămpi metalice care mi-aduc aminte, curios, de un compas ruginit din copilărie. Mi-am început ziua cu gândul la o prăjitură învelită-n ciocolată, iar 3 ore mai târziu rumegam, într-o încăpere goală, propriile-mi gânduri.

Mi-e dor de scris. De scris liber, fără număr limită de caractere, fără semnături de final. De scris pur și simplu până-ți afli care a fost nevoia și pui ultimul punct, de scris dintr-o suflare. Ca-n momentele în care ești întrebat cum ești și turui întruna până descoperi și tu cum ești. Pentru că nu prea știi să răspunzi cu adevărat la întrebarea asta fără să faci o listă a activităților tale din ultima vreme, pe care o prezinți oamenilor ca într-un ppt scorțos, cu un conținut în acord cu așteptările lor. Și-i păcat, pentru că tu ești mai mult de atât, nu? Iar viața ta e despre cu totul altceva, nu despre bife și validări.

Da, viața ta e despre mult-mult mai mult de atât.

piua pub

Leave A Reply

Navigate