Schimbări

Exista o vreme când admiram lipsa de timp. Și oamenii lipiți de telefoanele mobile, cu nevroze pornite de la beculețul care pâlpâie a mailuri. Iluzia unui colos de sticlă care să-mi întindă un covor roșu ca cinstire a venirii mele printre sutele de grăbiți, voiam discuțiile de pe balcon la un schimb de fumuri și sandviciul mâncat în fugă. Așa mi se contura mie atunci ideea de succes. Să-nvăț să jonglez cât mai mult cu prescurtări ciudate, “să aduc plus-valoare” unei entități care îmi servea iluzia împlinirii.

Și-am făcut asta o perioadă până am ajuns să-mi văd zilele printr-o fâșie neacoperită de autocolant. în care mă despărțea o ușă și-o voință de tot ce era afară. Înțelesesem greșit ce trebuia să-mi iau din toată această experiență, înțelesesem complet greșit.

Am priceput, totuși, că-n orice mediu profesional nevoia de valori comune pentru a funcționa corect și-n direcția bună nu-i un moft. Și după anii ăștia de schimbări, lipsa asta încă mi se pare piedica dintâi pentru mine, poate pe același loc cu lipsa de empatie a oamenilor pe care-i ai în jur, profesional și personal. Între timp, mi-am stabilit sănătos pasiunile cât să mă scape sau să mă ridice la suprafață când o latură a existenței mele pierde din popularitate, am conturat mai bine ce-nseamnă succesul pentru mine, complet în dezacord cu ce fusesem învățată să urmăresc, am deschis ochii mari la toate hibele, cât să le păstrez sub control.

E vizibil deja, stau tot mai prost la categoria toleranță față de lipsa valorilor, mi-e prea bine definit cum vreau să-mi trăiesc anii pentru a accepta situații în care mă mișc greoi și oameni care-mi pot arăta numai ce nu-mi doresc să fiu. Dar exigențele astea se transformă în aceeași căutare de care se ciocnesc mai toți prietenii mei, tinerii la costum care-și mănâncă prânzul în același loc cu mine, zi de zi, povestindu-și planurile pentru a trăi Altceva, tipa îmbrăcată cool cunoscută la un eveniment printr-o poveste de încercare a unui drum diferit, oamenii din reviste cu idei fresh, o generație întreagă ce se simte consumată prea devreme și visează, tot visează să-și găsească locul. Doar că pregătirea pentru a te arunca în acest Loc este sufocată, cel mai des, de toate fricile, toate nereușitele proiectate de cei din jur pe încercările tale.

N-am idee cum e o continuare aplaudată de cei din jur, dar mi-e tot mai clar că nu-i departe vremea pentru un Nu definitiv în fața a tot ceea ce nu mai corespunde cu lumea mea.